România se aproprie de cifra de o sută de cazuri de infectări pe zi cu tulpina Delta. Oficialii spun că asistăm deja la transmitere comunitară.
Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat recent că varianta Delta se înregistrează în 23 de țări din Europa, iar numărul de îmbolnăviri s-a dublat în ultima săptămână. El a subliniat că trecerea prin boală nu protejează suficient în fața riscurilor de reinfectare, făcând apel la accelerarea vaccinărilor.
De teama valului patru, Norvegia amână ridicarea totală a restricțiilor. Rusia, Marea Britanie și Israel au un nivel ridicat de alertă. Cele două state din urmă au aproape 60%, respectiv 85%, rata de vaccinare și virusul tot și-a făcut de cap.
“Tulpina Delta este moderat rezistentă la vaccinuri, în special la persoanele care au primit doar o singură doză,” se arată într-un articol publicat de revista Nature.
OMS solicită cetățenilor planetei să poarte în continuare mască de protecție, pentru a limita răspândirea virusului.
România, o poartă deschisă pentru tulpina Delta
Una din cauzele pentru care varianta Delta se răspândește cu repeziciune este ritmul lent al vaccinării, dar și evenimentele care au loc în această perioadă, precum campionatul european de fotbal, la care oamenii se deplasează în diverse țări, explică reporterului de la Radio Europa liberă un expert.
În Marea Britanie, una dintre cele mai vaccinate țări din lume, zilele trecute s-au înregistrat 27.989 de cazuri noi de infecție cu coronavirus, cel mai mare număr din ianuarie încoace. Asta în condițiile în care peste 62% dintre britanici au primit două doze de vaccin până în prezent.
Știrea bună a zilei e că vaccinații dezvoltă suficienți anticorpi de protecție pentru tulpina Delta, iar cea rea e că statul român trebuie să vândă câteva milioane de doze de vaccin, pentru că românii cred că pandemia a trecut.
Principalele simptome sunt diferite decât ale coronavirusului de tip Wuhan.
Cum nu poate trece acul prin urechile cămilei, așa și românul simplu, dus la vaccinare.
30% dintre români vaccinați
Doar 30% de inoculări nu sunt suficiente pentru o imunitate de turmă, ne spune un prestigios epidemiolog.
Pentru mulți români, coronavirusul nu există
Românii au luat cu asalt agențiile de voiaj. Plajele se vor umple în curând, cearșaf, lângă cearșaf, shoulder, to shoulder. Barurile, cluburile, terasele vor fi pline ochi.
Voiajorii se vor reîntoarce în august din diferite zări și de peste mări. Nu va exista niciun filtru la granite, astfel că sunt întrunite toate condițiile pentru declanșarea valului patru al pandemiei, pe un traiect mult mai ascendent.
Unii specialiști vorbesc chiar despre 10.000 de cazuri noi, la sfârșitul lunii octombrie, o reluare a situației din anul trecut.
Sigur că rândurile celor care nu cred sunt tot mai îngroșate în România, mai ales în urma eșecului campaniei de informare a guvernului despre importanța vaccinării.
Epsilon, ucigașul nevăzut
Pe lângă îngrijorarea responsabililor lumii, a mai apărut o informație cutremurătoare. În California s-a identificat varianta Epsilon (nu este încă foarte răspândită în Europa), rezistentă la anticorpi.
Deci o persoană infectată cu fostul coronavirus se poate reinfecta. Încă nu s-au testat capacitățile de protecție ale vaccinurilor.
O cercetare coordonată de McCallum, în SUA, care se bazează pe analizarea a 57 de probe, a observat trei mutații. Acestea fac ca varianta Epsilon să fie rezistentă la anticorpi și care se găsesc pe proteina Spike, ”gheara” moleculară folosită de virus pentru a intra în celule, mai notează RFE.
Potrivit cercetătorului britanic Tim Spector, simptomele noii tulpine seamănă mai curând „cu o răceală urâtă”, cel puțin în cazul persoanelor mai tinere. Dar, cu toate că nu se simt foarte rău, ar putea fi contagioși și să-i pună pe alții în pericol, potrivit acestuia.
Este posibil ca Israelul să fie nevoit să reimpună restricțiile COVID-19 săptămâna aceasta, deoarece varianta Delta determină o creștere alarmantă a infectărilor noi, afirmă publicația Business Insider, citând surse guvernamentale de la Tel Aviv. La ora actuală există 300 de cazuri noi pe zi.
Medicii le recomandă tinerilor să nu trateze simptomele superficial, ci să se testeze și rămână acasă până la rezultatul testului.
Octavian Jurma: Marea majoritate a celor care vor muri în valul 4 fac acum această alegere, refuzând să se vaccineze”, scrie Octavian Jurma pe Republica.ro
“Valul 4 ne va lua prin surprindere, relaxați, fără teste la hotare și fără vaccin în hambare. Marea majoritate a celor care vor muri în valul 4 fac acum această alegere, refuzând să se vaccineze”, scrie Octavian Jurma pe Republica.ro
Cele mai comune simptome ale virusului SARS-Cov-2, varianta Delta din Marea Britanie, sunt durerile de cap, durerile în gât și secrețiile nazale, spun cercetătorii, conform relatărilor BBC.