15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAsociaţia Help Autism construieşte prima tabără pentru copii cu dizabilităţi din România

Asociaţia Help Autism construieşte prima tabără pentru copii cu dizabilităţi din România

Asociaţia Help Autism construieşte prima tabără pentru copii cu dizabilităţi din România şi cea mai mare din Europa, gândită ca un spaţiu sigur de terapie, de interacţiune şi de conexiune cu natura.

“Socializarea şi adaptarea la un mediu extern nefamiliar sunt esenţiale în dezvoltarea oricărui copil. În acelaşi timp, excursiile şi taberele celor mici sunt o pauză necesară pentru părinţi. Copiii cu dizabilităţi şi familiile lor nu au acces la astfel de facilităţi. În 14 ani de activitate Help Autism, mii de oameni ne-au vorbit despre această problemă. Aşa că am decis să construim prima tabără incluzivă din România. Am gândit un spaţiu sigur de terapie, de interacţiune şi de conexiune cu natura, în care toţi tinerii vor fi bineveniţi şi vor primi suportul de care au nevoie. Ne dorim să se dezvolte împreună în acest spaţiu toţi copiii, indiferent de abilităţi sau dizabilităţi”, a declarat Raluca Bogdan, director de comunicare al Help Autism.

Campusul va fi construit la poalele Munţilor Retezat, pentru toţi copiii şi tinerii, indiferent de abilitate şi dizabilitate, participanţii urmând să aibă la dispoziţie un întreg sat, doar al lor.

Este vorba de un spaţiu dinamic, de 15.000 de metri pătraţi, ce simulează comunitatea, care poate găzdui peste o sută de persoane.

Startul construcţiei se va da în 2024, iar costurile vor ajunge la cinci milioane de euro.

Construcţia unui spaţiu dedicat de socializare vine în contextul în care elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi dizabilităţi nu au acces la activităţi extraşcolare, iar integrarea lor socială depinde de expunerea la noi medii şi stimuli care să îi ajute să îşi dezvolte orizonturile.

În România copiii şi tinerii cu dizabilitate sunt de patru ori mai predispuşi bullyingului în şcoli, iar între 8 şi 22% din actele de hărţuire au loc în timpul excursiilor. Participarea la activităţi extraşcolare este foarte redusă, pentru că aceştia nu sunt pregătiţi să facă faţă unei perioade mai lungi fără suport specializat şi pot merge doar însoţiţi de un adult – un aspect greu acceptat de ceilalţi copii.

Raluca Bogdan a mai arătat că se doreşte ca acest spaţiu să fie destinat oricărui copil, indiferent de dizabilitate.

“Ne dorim să transformăm acest spaţiu de la poalele Munţilor Retezat într-un spaţiu de învăţare, de creştere, de confort, de socializare, de bucurie pentru orice copil indiferent de dizabilitate. L-am gândit cu gândul la nevoile fiecărui copil. Pentru noi este important ca Edi, în scaunul rulant, să se poată plimba prin tot satul şi să poată merge singur de la locul de cazare până la piscină şi chiar să intre în ea. De la intrare pe poartă vrem ca fiecare dintre copii să nu aibă niciun obstacol şi să nu audă niciodată ‘nu ai voie'”, a mai spus Raluca Bogdan.

Asociaţia Help Autism a reuşit să strângă, într-un an, suma de 720.000 de euro, “pentru ca această tabără să devină cadrul perfect în care minţile speciale să îşi descopere şi valorifice adevăratul potenţial”.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...
Ultima oră
Pe aceeași temă