5.8 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăPoliticăZelenski ar putea veni în România pe 10 octombrie

Zelenski ar putea veni în România pe 10 octombrie

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski ar putea veni în România în ziua de 10 octombrie 2023.

Oficial, această vizită nu este deocamdată confirmată. Neoficial, surse politice din România susțin că liderul ucrainean va avea o scurtă vizită la București, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Aceasta ar fi prima vizită în România a președintelui Zelenski, de după momentul în care Rusia a atacat Ucraina. Faptul că actualul președinte al Ucrainei n-a venit până acum în România a generat speculații, în condițiile în care, în alte țări care acordă sprijin Ucrainei, Zelenski a fost deja de mai multe ori.

La data de 18 august 2023, când a fost în vizită la București, premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, confirmase că președintele Zelenski va veni în România. „România este partenerul nostru foarte de încredere şi unul excelent. Aşadar, sunt sigur că preşedintele Zelenski va vizita România”, a spus premierul Ucrainei. Totuși, premierul Shmyhal a refuzat să precizeze data când va avea loc vizita.

Pe de altă parte, între președinții Iohannis și Zelenski au avut loc mai multe întâlniri, inclusiv la Kiev, precum și mai multe convorbiri telefonice. Iohannis și Zelenski au avut o convorbire telefonică și la începutul lunii februarie 2022, deci cu puțin înainte ca Rusia să declanșeze războiul din Ucraina.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Maia Sandu la închiderea secțiilor de votare: Le mulțumesc tuturor oamenilor care au participat la vot

Maia Sandu i-a îndemnat pe alegătorii din diaspora să meargă la urne, dacă încă nu au reușit Procesul de vot, în Republica Moldova, s-a încheiat....

Scut uman în jurul suitei regale. Sute de spanioli au aruncat cu noroi și lemne în regele Felipe și regina Letizia

Cu faţa şi hainele pline de noroi, regele şi regina au fost nevoiţi să-şi încheie vizita la Paiporta, epicentrul inundaţiilor care au afectat Spania Sinistrații...

Maia Sandu la închiderea secțiilor de votare: Le mulțumesc tuturor oamenilor care au participat la vot

Maia Sandu i-a îndemnat pe alegătorii din diaspora să meargă la urne, dacă încă nu au reușit Procesul de vot, în Republica Moldova, s-a încheiat....
Ultima oră
Pe aceeași temă