16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăWilliam Barr: Sunt nerăbdător să ne îmbunătăţim parteneriatul SUA-România

William Barr: Sunt nerăbdător să ne îmbunătăţim parteneriatul SUA-România

„România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai noştri în lupta împotriva infracţiunilor transfrontaliere. Cu ajutorul României, am putut investiga şi extrăda membri ai grupărilor de crimă organizată implicaţi în acţiuni globale de fraude pe internet, iar România oferă o asistenţă esenţială DEA în operaţiunile anti-drog”, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Departamentului de Justiţie al SUA.

Potrivit procurorului Barr, parteneriatul SUA – România a fost mereu bazat pe valorile statului de drept şi pe o guvernare bună.

„Cu ocazia vizitei mele la Bucureşti am putut reafirma că statul de drept este un principiu solid şi că toate persoanele, instituţiile şi entităţile ar trebui să fie guvernate şi trase la răspundere în baza unor legi care sunt juste, promulgate public şi implementate în mod egal şi imparţial”, a spus oficialul american. 

Totodată, el a vorbit şi despre întâlnirea pe care a avut-o cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall: „Suntem recunoscători pentru susţinerea ministrului Ana Birchall faţă de aceste principii. Sperăm că, sub conducerea ei şi a altor oficiali români, România va reveni asupra amendamentelor recente care ameninţă să submineze abilitatea de a lupta cu corupţia şi suntem încrezători că România va lua măsuri pentru a asigura un sistem judiciar eficient, transparent şi imparţial. Sunt nerăbdător să ne îmbunătăţim parteneriatul şi să ne continuăm colaborarea apropiată privind implementarea legii cu acest aliat esenţial”, a mai afirmat Barr. 

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă