13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăViorica Dăncilă participă la vot: ,,Sunt un susţinător al statului de drept''

Viorica Dăncilă participă la vot: ,,Sunt un susţinător al statului de drept”

,,Da. Voi participa duminică la vot şi voi vota la ambele, şi pentru alegerile europarlamentare, voi vota pentru imaginea României, voi vota pentru câştigarea demnităţii României pentru că, ştiţi, am fost europarlamentar nouă ani de zile, ştiu ce înseamnă lucrul în instituţiile europene, ştiu cât de important este să avem acolo oameni implicaţi, oameni care să lucreze pe directive, pe regulamente, în care să se regăsească şi obiectivele României şi ale românilor. (…) Voi vota şi pentru referendum. Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei, dar şi al drepturilor cetăţenilor, pentru că şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată şi între toate trebuie să existe un echilibru”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Duminică, pe 26 mai, odată cu alegerile pentru Parlamentul European, va avea loc și referendumul național convocat de președintele Klaus Iohannis.

La referendum se va vota în aceleași secții de votare organizate pentru alegerile europarlamentare.

Astfel, alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.

La referendumul pe justiţie vor fi folosite doua buletine de vot, corespunzatoare celor doua intrebari supuse referendumului:

„1 – Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cuextinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă