18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Deputatul Daniel Gheorghe, despre Pactul ONU pentru Migrație

VIDEO. Deputatul Daniel Gheorghe, despre Pactul ONU pentru Migrație

„Migrația va fi definită drept fundamental al omului. Prin semnarea acestui tratat, vom ajunge la o situație în care, statele naționale vor delega la un nivel supranațional administrarea fluxurilor migratorii și a crizelor generate de afluxul de migranți cât și de migrația ilegală. Acest fapt contravine principiului suveranității, înscris în Constituția României și contravine și unui alt articol din Constituție, cel cu privire la strămutarea de populații străine pe teritoriul României. Odată cu acest pact, pe care ONU îl dorește spre a implementa o serie de măsuri și o serie de norme internaționale care pun așa-zisul drept la migrație mai presus de suveranitatea națională și de dreptul statului de a-și gestiona propriile frontiere, vom ajunge la un concert dintr-acesta internaționalist, un concert care a existat la un moment dat într-o anumită zonă ideologică, fără frontiere, fără state, fără autorități, fără armate, fără legi. Putem ajunge la o anarhie națională dacă noi dăm curs semnării acestui tratat. Nu întâmplător, Statele Unite și încă șase membre UE, au refuzat să mai facă parte din acest pachet de negociere al ONU privind migrația și s-au retras pe considerentul că acesta contravine dreptului fundamental ca orice națiune să-și gestioneze propriile interese. Cred că România nu trebuie să semneze acest pact privind migrația, care încalcă suveranitatea națională și transformă migrația într-o valoare pe deasupra legii, urmând să aducă consecințe negative asupra Țării. Dar nu mă mir, PSD-ul a demonstrat în ultima vreme că este mai puțin interesat de readucerea de români plecați din țara lor, ci să atragă imigranți din întreaga lume. Mă tem că acest Guvern iresponsabil va semna acest tratat, așa cum a făcut-o și cu altele despre care am aflat mai târziu. Așadar, cer public Guvernului României să se retragă din pactul ONU privind migrația”, a susținut Daniel Gheorghe.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă