19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăUSR PLUS susține desființarea inspectoratelor școlare

USR PLUS susține desființarea inspectoratelor școlare

“De câte ori nu am auzit în aceste zile ‘nu se poate, nu ne lasă inspectoratele’? Este nevoie să regândim acest model vechi şi propunerile Alianţei USR PLUS sunt următoarele: atribuţiile acestor inspectorate, ce ţin de ordin administrativ, vor fi transferate la nivelul managementului şcolii, al consiliilor de administraţie. Acele atribuţii care ţin de inspecţia şcolară vor fi organizate prin mecanisme obiective de audit. Acest proces de reformare al acestor structuri se va realiza în etape”, a spus Dinică, duminică, într-o conferinţă de presă.

Dinică a adăugat că dorește profesionalizarea ocupaţiei de manageri şcolari și transformarea directorilor în profesionişti. Dinică a spus că acest lucru se va face prin concursuri la nivelul şcolii, pe tot parcursul carierei didactice, profesorii urmând să aibă acces la cursuri de formare, conform nevoilor identificate la nivelul şcolii. “Acestea vor fi gratuite şi finanţate de către unitatea şcolară”, a susținut userista.

Inițiativa este parte a programului de guvernare propus de USR PLUS, însă formațiunea are și un proiect de lege care se află deja în Parlament pentru desființarea inspectoratelor. 

În acest moment, directorii de școli sunt subordonați atât inspectoratelor școlare, aflate la rândul lor în subordinea Ministerului Educației, cât și primarilor locali. 

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă