25.3 C
București
joi, 25 iunie 2026
AcasăPoliticăUSR ar dori un referendum pentru modificarea Constituției în luna august

USR ar dori un referendum pentru modificarea Constituției în luna august

Liderii USR ar dori un referendum prin care să se decidă dacă populația României acceptă ideea modificării Constituției, prin introducerea în textul acesteia a faimoasei condiții „Fără penali”.

Această inițiativă legislativă a fost lansată de USR acum un an și ar duce, dacă ar fi aprobată, la interzicerea candidaturii la o serie de funcții din statul român a presoanelor care au fost condamnate la pedepse privative de libertate.

Referendumul va fi organizat doar după ce proiectul legislativ de modificare a Constituției ar fi aprobat de Parlamentul României.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Top 5 aparate de aer condiționat cu cel mai bun raport preț-calitate

Când vine vorba de aparate de aer condiționat, piața e plină de opțiuni, de la modele de buget, care fac strict treaba de bază,...

Top 5 aparate de aer condiționat cu cel mai bun raport preț-calitate

Când vine vorba de aparate de aer condiționat, piața e plină de opțiuni, de la modele de buget, care fac strict treaba de bază,...
Ultima oră
Pe aceeași temă