8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăUn europarlamentar PNȚCD cheamă românii la protestul AUR. Un eveniment paralel ar...

Un europarlamentar PNȚCD cheamă românii la protestul AUR. Un eveniment paralel ar fi organizat de senatoarea Șoșoacă

Un europarlamentar PNȚCD, Cristian Terheș, cheamă românii la protestul AUR, care se va desfășura în după-amiaza zilei de duminică, 2 octombrie 2022.

“V-ati saturat de scumpirile cauzate de incompetenta si tradarea Guvernului? Veniti la protest pe 2 octombrie, ora 14:00, in Piata Universitatii”, cere Cristian Terheș într-un mesaj postat pe internet.

În ultimele zile, locuitorii Bucureștiului erau îndemnați, prin fluturași lipiți pe stâlpi sau introduși în cutiile poștale, să vină la protestul care se va desfășura duminică în Piața Universității. În cutiile poștale, fluturașii au fost plasați chiar de Poșta Română. Acești fluturași nu erau semnați, deci bucureștenii nu erau informați cine organizează protestul. Totuși, partidul AUR anunța, pe site-ul propriu, că organizează acest protest.

Nici europarlamentarul Terheș, din PNȚCD, nu menționează că protestul din București este inițiat de AUR. “De ce să ieșim la indemnul AUR ? Ați confiscat dreptul nostru, de a ieși liber și Independent de politicieni. Aceasta este o manifestație electorală ascunsă”, este unul dintre răspunsurile primite de Cristian Terheș.

O altă problemă este legată de locul desfășurării acțiunii de protest de duminică, 2 octombrie. Deși anunțurile din București se refereau la Piața Universității, se pare că, pe alte canale, participanții au fost chemați să vină la Piața Victoriei. “Cei care vor veni la început la Universitate se vor alătura ulterior celor din Piața Victoriei!”, explică un utilizator de pe Facebook.

O interesantă explicație vine tot de la un utilizator de pe internet. “Inițiatorul şi organizatorul protestului este Simion. El de acum o lună a anunțat protestul la Piața Universității. Simion primeşte pe toată lumea si pe toți patrioții care vor să participe, dar doamna Diana a considerat că e mai bine sa facă separat la Victoriei. Suntem de râsul curcilor, se bucură Coaliția şi globaliştii de această dezbinare”, este explicația oferită pe Internet. “Doamna Diana” pare a fi senatoarea Diana Șoșoacă. Ea este acum parlamentar independent, după ce a fost exclusă din partidul AUR.

Nici partidul AUR, nici autoritățile locale, nici Jandarmeria n-au precizat dacă pentru protestul din Piața Universității sau din Piața Victoriei există vreo autorizație.

Europarlamentar PNȚCD, deci din partidul care a fost condus de Corneliu Coposu

PNȚCD se declară a fi urmașul PNȚ, unul dintre partidele istorice ale României. Imediat după anul 1989, PNȚ și-a reluat activitatea sub numele PNȚCD. Președintele PNȚCD a fost Corneliu Coposu, vechi membru al PNȚ.

În privința eurodeputatului Terheș, el s-a remarcat, recent, printr-un mesaj împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă