19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăTeza lui Coldea, dispariție tactică

Teza lui Coldea, dispariție tactică

O singură teză de doctorat a dispărut vreodată din ceea ce se numește “fondul intangibil” al Bibliotecii Naționale a României, scrie Emilia Șercan.

Pe coperta ei sunt trecute două nume: Florian Coldea, fost număr 2 în SRI, și cel al lui Gabriel Oprea, fost număr 2 în Guvernul României.

În mediul politic, dar și în comunitatea de informații, numele lor continuă să fie rostite cu teamă ori precauție, deși generalul Oprea a părăsit guvernul în noiembrie 2015, după tragedia de la “Colectiv”, iar generalul Coldea a fost trecut în rezervă în ianuarie 2017, după ce fostul deputat PSD Sebastian Ghiță a dezvăluit că plătise vacanţe făcute împreună.

Teza de doctorat a generalului Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, a dispărut în vara lui 2015 de la Biblioteca Națională a României.

Raportul dintre Oprea şi Coldea pare unul simplu în povestea de astăzi, deși firele care îi leagă sunt multiple și nu au la bază aspirații academice.

Pe scurt, profesorul Gabriel Oprea a fost îndrumătorul doctorandului Florian Coldea. Teza acestuia, susţinută în 2010 în fața unei comisii a Academiei Naționale de Informații “Mihai Viteazul” (ANIMV), se intitulează “Managementul schimbării în serviciile de informații”.

Nu e clar, în acest moment, cum a ajuns Coldea să facă parte din deloc onorabilul lot al doctoranzilor lui Gabriel Oprea, lot care constituie subiectul principal al cărții mele “Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații” (Humanitas, 2017).

Din verificările făcute până acum reiese că 11 dintre doctoranzii îndrumați de Gabriel Oprea la Academia SRI − printre care un fost director al SRI, generali, miniștri, procurori, judecători − și-au plagiat tezele susținute în perioada 2004-2015.

Teza lui Florian Coldea ocupă un loc atipic în galeria doctoratelor îndrumate de Oprea. Mai întâi pentru că, în cele circa 15 minute în care am răsfoit-o în 2015 – în perioada în care documentam prima investigație din serie −, nu am descoperit indicii flagrante de plagiat.

Era vorba despre o lucrare relativ scurtă, de 218 pagini fără bibliografie și anexe, care nu prezenta abaterile bătătoare la ochi din alte teze coordonate de Gabriel Oprea.

Evenimentele pe care le voi descrie ies, însă, din zona imposturii academice și intră în domeniul penal.

Sunt implicate două instituții care, în aparență, nu au vreo legătură cu Academia SRI: Biblioteca Națională a României, custode legal al patrimoniului cercetării doctorale, și Universitatea Politehnica din București.

Misterul dispariţiei unicului exemplar-martor al tezei lui Florian Coldea s-a născut în vara lui 2015, a crescut şi s-a ramificat timp de trei ani.

În acest interval de peste 1.140 de zile s-au petrecut o seamă de evenimente relevante:

atât Oprea, cât şi Coldea au pierdut funcțiile de putere;
a fost descoperită lipsa tezei din fondul intangibil al Bibliotecii Naţionale;
s-a purtat o întreagă corespondență instituțională despre returnarea tezei;
personaje-cheie au părăsit Biblioteca Națională;
s-au făcut multiple demersuri de recuperare a lucrării;
a fost deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu
dosarul a fost clasat;
teza nu a fost recuperată.

Continuarea articolului aici.

 

 

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă