19 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăPoliticăTeodorovici: România are nevoie de politici fiscale

Teodorovici: România are nevoie de politici fiscale

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, şeful de la Finanţe a participat, la Luxemburg, la un dejun de lucru ministerial pe tema mobilităţii forţei de muncă, organizat în marja reuniunii Consiliului UE pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO).

Teodorovici a avansat, în cadrul întâlnirii, o serie de soluţii care ar putea fi luate în considerare pentru atenuarea efectelor negative legate de deficitul forţei de muncă în ţările sursă sau de migraţia forţei de muncă înalt calificate (brain-drain).

„În contextul necesităţii întăririi mobilităţii forţei de muncă, una dintre libertăţile fundamentale ale pieţei unice, răspunsul nostru trebuie să vizeze o strategie pe două nivele, cu măsuri naţionale şi europene. O soluţie în cazul României, dar nu numai, ar fi elaborarea unor programe dedicate, inclusiv politici fiscale, în scopul atragerii de forţă de muncă din celelalte state membre, din ţări angajate în dialog cu UE în vederea aderării, precum şi din afara spaţiului european”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Participarea preşedintelui în exerciţiu al Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) la un eveniment al Consiliului EPSCO vine în continuarea demersurilor acestuia de promovare a acestei teme pe agenda publică a Uniunii Europene.

„Am dat curs invitaţiei Consiliului UE în domeniul Ocupării Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO) de a participa la această discuţie pe tema migraţiei pe piaţa forţei de muncă pornind de la dezbaterea pe care am iniţiat-o pe această temă la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) de la Bucureşti. Mobilitatea forţei de muncă şi efectele ei – atât pozitive cât şi negative – reprezintă o preocupare pe mai multe paliere pentru care trebuie să găsim soluţii imediate, în interesul tuturor statelor membre”, a precizat în intervenţia sa ministrul român al Finanţelor.

Vineri, 14 iunie, Eugen Teodorovici va prezida ultima reuniune a Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) pe perioada Preşedinţiei române a Consiliului UE şi reuniunea anuală a guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii (BEI), ce va avea loc la Luxemburg.

Cele mai citite

Liban: 22 persoane au fost ucise și 117 rănite în două atacuri israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou...

Disecția unui cadavru politic – Victor Ponta

În folclorul românesc există o expresie: „Mortul de la groapă nu se mai dezgroapă”. O expresie care nu-și are însă aplicativitate și în...

Categoria Fugi d-acia

Ion Iliescu, fost președinte al României despre celebrul lui zâmbet: „Am un zâmbet de Dacie”. Source link
Ultima oră
Pe aceeași temă