18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăTăriceanu vrea o subcomisie de anchetă pentru cercetarea abuzurilor Securităţii

Tăriceanu vrea o subcomisie de anchetă pentru cercetarea abuzurilor Securităţii

“Aşadar, cazul ‘Augustin Lazăr’ nu poate rămâne fără niciun efect, acum, după ce acesta a renunţat să mai solicite un nou mandat de procuror general. Dacă ne vom mulţumi numai cu atât, înseamnă că nu am învăţat nimic din această lecţie, care m-a făcut să mă întreb, încă o dată, cine este de fapt ‘ciuma roşie’? (…) Pentru a restabili adevărul, acum, în ceasul al 12-lea, voi solicita înfiinţarea unei subcomisii de anchetă, fie în cadrul Comisiei juridice a Senatului, fie în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor. O Comisie pentru cercetarea abuzurilor Securităţii şi a complicilor ei este necesară. Comisia va avea drept scop restabilirea adevărului, identificarea celor care au comis aceste abuzuri din postura lor de anchetatori ai Securităţii, magistraţi sau comandanţi de penitenciare. Şi nu numai a lor, dar mai ales a celor care din 1989 încoace, din poziţiile pe care le-au avut, au împiedicat ca victimele să-şi poată face dreptate, au secretizat abuziv, au ascuns sau chiar au distrus dosare”, a spus Tăriceanu duminică la Braşov, potrivit unui comunicat transmis de ALDE.

El a explicat că subcomisia “va identifica şi cerceta torţionarii”, precum şi pe “cei susceptibili că i-au protejat, vreme pe peste trei decenii, pe cei vinovaţi de persecuţiile îndurate tot de cei ce au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii comuniste”.

“Fără îndoială că atât faptele torţionarilor, cât mai ales ale celor care i-au protejat din poziţiile lor de putere după decembrie 1989, care au împiedicat accesul la justiţie al victimelor, au muşamalizat dosare şi au protejat vinovaţii sunt prevăzute de Codul penal. Comisia va face recomandări atât instituţiilor abilitate să ia măsuri, dar va întreprinde şi propuneri legislative pentru stabilirea unui echilibru al compensaţiilor acordate victimelor regimului comunist, prin măsuri legislative concrete. Şi pentru asta ne vom consulta cu dumneavoastră”, a adăugat Tăriceanu.

Cele mai citite

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă