10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Proiectul Legii carantinei "lasă o mare marjă de manevră autorităţilor"

Tăriceanu: Proiectul Legii carantinei “lasă o mare marjă de manevră autorităţilor”

“Am făcut, împreună cu parlamentarii ALDE, o primă citire a proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea persoanelor şi bunurilor suspecte de infectare cu viruşi sau agenţi biologici. Ca de obicei, la acest guvern, orice piesă legislativă pe care o emit este o nouă portiţă deschisă abuzurilor, controlului subiectiv al autorităţilor şi strângerii şurubului privind drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Vom avea de modificat în Parlament cel puţin articolele care lasă o mare marjă de manevră autorităţilor în a defini şi identifica ‘evenimentul neobişnuit sau neaşteptat identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale Ministerului Sănătăţii’. Având deja experienţa îngrijorătoare cu cei care ne conduc, credem că va trebui să găsim definiţii care să le lase o libertate de mişcare mai mică, pentru că altfel nu avem dubii că vor folosi această libertate în scopuri politico-electorale sau pentru afaceri dubioase. A lăsa acestor guvernanţi prea multă libertate, înseamnă că în orice clipă să riscăm să fim ridicaţi cu izoleta din ordin de partid!”, avertizează senatorul Călin Popescu într-o postare pe Facebook.

Un alt aspect semnalat, miercuri, de liderul ALDE este cel referitor la bunurile care, eventual, ar putea fi contaminate cu coronavirus.

“De asemenea, articolul care instituie carantina asupra bunurilor va trebui examinat, pentru a nu ne trezi că unor guvernanţi le plac atât de mult maşina, computerul sau telefonul nostru, încât o să le carantineze până când o să le facă dispărute. Precis găsesc ei pe cineva care să strănute pe telefon ca să aibă motiv să-l carantineze! (recunosc că această exprimare am găsit-o la un fan de-al meu de pe Facebook!). Sau o să scoată din ele informaţiile de care au nevoie. De la Orban & Co. ne putem aştepta la orice!”, consideră senatorul Tăriceanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă