13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: ALDE are ca primă opțiune susținerea lui Firea la un nou...

Tăriceanu: ALDE are ca primă opțiune susținerea lui Firea la un nou mandat de primar general

“Din discuţiile pe care le-am avut până acum cu partenerii noştri – PSD şi Pro România, ar fi susţinerea unei candidaturi comune în persoana actualului primar. Aceasta ar fi prima opţiune. Depinde de modul în care vor evolua negocierile. În cazul în care nu vom ajunge la o înţelegere, ALDE va avea propriul candidat la Primăria Generală şi la primăriile de sector”, a explicat Călin Popescu Tăriceanu, joi, într-o conferinţă de presă.

“Sunt foarte realist, e o luptă mai complicată decât a fost în trecut, dar eu cred că o formulă de alianţă va aduce o bonificaţie de scor. Una este să socotim cât aduc listele separat şi alta este ce aduce o listă comună. Convingerea mea este că o listă comună va avea un scor mai bun decât suma celor două liste separate. Vorbesc de două liste, pentru că am discutat cu cei de la PSD dacă au disponibilitate”, a precizat senatorul Tăriceanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă