Summitul liderilor de partide conservatoare din Europa s-a desfășurat la Varșovia și s-a încheiat printr-o declarație comună. În România, partidul AUR salută această declarație.
AUR transmite un comunicat de presă în care „salută angajamentul participanților la Summitul liderilor conservatori europeni de la Varșovia de a colabora în vederea contracarării ideii îngrijorătoare de creare a unei Europe guvernate de o elită globalistă auto-desemnată, care vrea să decidă cu de la sine putere transformarea Uniunii într-un superstat federal”.
„Era momentul ca forțele patriotice și conservatoare ale Europei, adevăratele ei forțe de dreapta, să facă front comun în favoarea suveranității Statelor Membre, împotriva birocraților de la Bruxelles. Este un fapt pe cât de îmbucurător, pe atât de necesar. Împărtășim convingerea că Uniunea Europeană este formată din state naționale, libere și egale, ce cooperează între ele. Ne opunem creării Statelor Unite ale Europei, așa cum a declarat recent că dorește cancelarul german Olaf Scholz. Alături de partidele participante la summit, respingem aplicarea arbitrară a dreptului Uniunii prin deformarea sensului tratatelor sau chiar încălcarea lor, așa cum Comisia încearcă împotriva Poloniei și Ungariei. Considerăm și noi că doar instituțiile statelor suverane au deplină legitimitate democratică”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
Partide conservatoare, critici la adresa UE
„Ne opunem tendinței transformării acestor instituții în instrumentele unor inginerii sociale vizând crearea unei noi „națiuni europene”, pe modelul „poporului sovietic”. Un exemplu de asemenea inginerie socială corectă politic este încercarea Comisiei Europene de a altera ideologic culturile și limbile naționale, precum și de a submina credința creștină prin recentul ei ghid care cere eliminarea cuvântului Crăciun din sfera publică. Salutăm voința, afirmată de participanții la Summit, de a coopera în spirit de solidaritate cu toate partidele și organizațiile politice care țin la moștenirea unică a Europei și la ideea unei Europe a Națiunilor. Ca partid politic parlamentar dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care avem o orientare conservatoare, afirmăm că locul nostru firesc și legitim este alături de partidele participante la acest proces”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
Un mesaj despre summitul conservatorilor a avut și europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș. Potrivit acestuia, PNȚCD a fost singurul partid din România care a avut reprezentant la summit. Acesta a fost președintele partidului, Aurelian Pavelescu. El a făcut un apel în vederea „apărării drepturilor națiunilor noastre în concertul european”. Pavelescu a acuzat „uzurparea suveranității statelor de către actuala UE”.
PNȚCD este un partid care nu a intrat în Parlament la ultimele alegeri din România. În schimb, PNȚCD depusese o reclamație referitoare la aceste alegeri.