4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăPoliticăSUA sporesc sancţiunile împotriva Rusiei în legătură cu Ucraina

SUA sporesc sancţiunile împotriva Rusiei în legătură cu Ucraina

Măsura îi vizează pe cei care au avut un rol în atacurile ruseşti asupra unor nave ucrainene în strâmtoarea Kerci de la Marea Neagră, în anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi susţinerea oferită de Rusia în organizarea de alegeri în estul separatist al Ucrainei.

„Statele Unite şi partenerii noştri transatlantici nu vor permite ca agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei să continue neobservată”, a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin.

„Această iniţiativă comună cu partenerii noştri din UE şi Canada întăreşte angajamentul nostru comun de a impune sancţiuni direcţionate şi semnificative ca reacţie la încercările Kremlinului de a submina suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială a acesteia”, a adăugat el.

Printre persoanele vizate de sancţiuni se află patru oficiali ruşi care au fost implicaţi în atacul din strâmtoarea Kerci, în largul coastei Crimeii, a indicat Trezoreria.

Şase companii ruse din sectorul apărării şi care desfăşoară operaţiuni în Crimeea au fost incluse pe lista de sancţiuni americane pentru deturnarea de active ucrainene de stat pentru a oferi servicii armatei ruse.

Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...
Ultima oră
Pe aceeași temă