23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăSenatorul PSD Liviu Pop, la DNA în legătură cu dosarul Sorinei Pintea

Senatorul PSD Liviu Pop, la DNA în legătură cu dosarul Sorinei Pintea

Liviu Pop a venit la DNA însoţit de avocat.

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost arestată preventiv în urmă cu o săptămână sub acuzaţia de luare de mită, fiind pusă în libertate sub control judiciar vineri.

Imediat după reţinere, fiul acesteia, Ionuţ Pintea, a afirmat că, la solicitarea senatorului PSD Liviu Pop s-a întâlnit cu persoană care s-a recomandat ca fiind denunţătorul în cazul mamei sale şi care a susţinut că sume de bani au fost date lui Liviu Pop, ca intermediar. Ulterior, într-o altă înregistrare, el a precizat că bărbatul i-a spus că are informaţii care o pot ajuta pe mama sa şi că este subcontractor al firmei care a cîştigat licitaţia aflată în atenţia procurorilor DNA. Pop a respins acuzaţiile, declarându-se şocat.

Pintea este acuzată de luare de mită în formă continuată pentru că ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect “proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă