23.9 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăPoliticăPrimarul din Berevoești și-a pierdut mandatul

Primarul din Berevoești și-a pierdut mandatul

Prefectul judeţului Argeş a semnat ordinul de încetare a mandatului în cazul edilului comunei Berevoești, după ce acesta a fost condamnat penal, prin decizie definitivă, fiindcă şi-a angajat tatăl pe post de consilier personal.

„Prefectul judeţului Argeş, Emilia Mateescu, a emis în data de 20.08.2021, ordinul de încetare a mandatului de primar al comunei Berevoeşti, deţinut de Proca Florin Bogdan. În data de 21.07.2021, secretarul general al comunei Berevoeşti a comunicat Instituţiei Prefectului judeţului Argeş dovada că Proca Florin Bogdan este condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate cu amânarea executării pedepsei. Hotărârea judecătorească de condamnare, pronunţată în dosarul penal nr. 6110/205/2018, stabileşte că Proca Florin Bogdan a folosit funcţia de primar pentru favorizarea unei persoane, adică l-a angajat pe tatăl său pe postul de consilier personal al primarului. Dosarul penal a fost soluţionat definitiv în data de 24.03.2021 prin decizia penală a Curţii de Apel Piteşti nr. 237/A”, a transmis, luni, Prefectura Argeş, prin intermediul unui comunicat de presă.

Conform legii, constatarea încetării mandatului primarului se face exclusiv prin ordin emis de prefect.

Ordinul prefectului poate fi contestat de către edil, în instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

Citește și: Cazul de sclavie de la Berevoeşti: Şase persoane, condamnate

Cele mai citite

Hidrologii: Dunărea rămâne la un debit mult sub normal, iar ploile pot umfla râurile din estul țării

Excepție au făcut cursurile de apă din bazinele Târnavelor, Oltului și Vedei, precum și sectoarele superioare ale Mureșului, Jiului și Argeșului, unde valorile au...

Alexandru Rogobete acuză Guvernul că slăbește sistemul de sănătate în plină criză de securitate națională

Fostul ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete, susține că Guvernul afectează un pilon fundamental al apărării naționale prin deciziile recente privind sistemul medical. Declarațiile...

Canicula revine în forță: România ar putea ajunge din nou la temperaturi de aproape 40 de grade

După câteva zile cu temperaturi mai scăzute, vremea intră din nou pe o pantă ascendentă, iar valorile termice vor crește rapid în perioada următoareDirectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă