9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele Klaus Iohannis va fi premiat mâine

Președintele Klaus Iohannis va fi premiat mâine

Preşedintele Klaus Iohannis primeşte, mâine, Premiul European “Carol al IV-lea” al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru anul 2020.

Ceremonia va avea loc la Hof, în Republica Federală Germania, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat transmis AGERPRES.

Asociaţia Germanilor Sudeţi a decis în anul 2020 să acorde acest premiu preşedintelui Klaus Iohannis, ca “o recunoaştere a meritelor sale în ceea ce priveşte înţelegerea şi cooperarea dintre popoarele şi ţările Europei Centrale”. În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie, dată la care se sărbătoreşte şi Ziua Germanilor Sudeţi.

Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german şi rege al Boemiei (1316-1378) şi are, conform organizatorilor, scopul de “a încuraja o ordine justă a popoarelor şi statelor din Europa Centrală”. Este acordat anual personalităţilor şi organizaţiilor din viaţa politică, economică sau religioasă cu merite deosebite în favoarea înţelegerii şi cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă