3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăPrefectul și subprefectul de Mureș au fost schimbați din funcții în urma...

Prefectul și subprefectul de Mureș au fost schimbați din funcții în urma scandalului căminelor de bătrâni

Guvernul României a aprobat, în ședința din 3 august 2023, numirea unui nou prefect și a unui nou subprefect în județul Mureș.

Aceste decizii s-au luat după ce ancheta la nivel național asupra căminelor de bătrâni, declanșată în județul Ilfov, a făcut descoperiri sinistre și în județul Mureș. În județul Mureș, prefectul Mara Togănel și-a anunțat public demisia, la data de 2 august 2023.

„Este indiscutabil că situația de la azilul din Bărdești este una inumană, tragică, pe care o condamn cu toată fermitatea, drept pentru care susțin că cei vinovați trebuie să plătească. Având în vedere contextul generat de aceste întâmplări cumplite, am luat decizia de a-mi depune mandatul de prefect al județului Mureș.

Deși, consider că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a gestiona uman și legal această situație, îi rog pe mureșeni să vadă în gestul meu același comportament pe care l-am arătat în ultimii 3 ani și jumătate, bazat pe încredere, corectitudine și demnitate. Trebuie făcută însă precizarea că persoanele vulnerabile au fost victimele unei rețele clandestine și infracționale care ducea oameni în locații din întreaga țară.

Din păcate, nu a putut nimeni anticipa acțiunile acestor grupări infracționale care operează atât la nivel local, cât și național, renunțând la orice urmă de umanitate și empatie. Sunt încălcări flagrante ale drepturilor omului pentru care am certitudinea, în egală măsură cu toți cei care cunosc cazul, că cei vinovați vor răspunde penal și astfel de tragedii să nu se mai repete.

Nu sunt greșeli care să-mi fi fost imputate, din punct de vedere profesional sau procedural. Dimpotrivă, am luat măsuri rapide și am dispus o serie de acțiuni încă de când a apărut cazul azilului din Voluntari. Există în desfășurare anchete penale, care vor demonstra cine sunt responsabilii. Știu, totodată, că echipa Instituției Prefectului a luat măsurile corecte și la timp, lucru pentru care le mulțumesc.

Apreciez activitatea organizațiilor non-guvernamentale implicate și vreau să le mulțumesc pentru modul lor de acțiune, care a salvat vieți”, a anunțat Mara Togănel.

O zi mai târziu, la 3 august 2023, guvernul Ciolacu a anunțat numirea ca prefect a lui Ciprian Dobre, în locul Marei Togănel. De asemenea, în funcția de subprefect de Mureș, în locul lui Nicolae Florin Pălășan a fost numit Vasile Liviu Oprea.

În scandalul căminelor, cei mai importanți demnitari care și-au pierdut funcțiile au fost ministrul Familiei și ministrul Muncii. Gabriela Firea a demisionat de la Ministerul Familiei iar Marius Budăi a demisionat de la Ministerul Muncii.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că dorește o restructurare a întregului sistem de asistență socială din România și a solicitat sprijinul ONG-urilor în acest scop.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Incendiu puternic în Piața Matache din Capitală: Avertizare RO-ALERT pentru populație

Sâmbătă dimineață, un incendiu de proporții a cuprins mai multe magazine din Piața Matache, situată pe strada Cameliei, Sectorul 1 al Capitalei. Din cauza...

Papa Francisc a condamnat loviturile aeriene din Gaza

 Papa Francisc a condamnat din nou sâmbătă loviturile aeriene israeliene din Gaza, scrie Reuters. Suveranul Pontif și-a deschis discursul anual de Crăciun adresat cardinalilor catolici...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă