Partidul Social Democrat și-a trimis emisarii pentru a face lobby pentru candidatul la prezidențiale Victor Ponta chiar într-o biserică românească din Paris. Totul s-a petrecut în luna octombrie, cu putin timp înaintea primului tur al prezidențialelor, organizat pe 2 noiembrie, potrivit paginii de Facebook a mișcării seculariste OFCR (Opriți Finanțarea Cultelor Religioase).
Secretarul general al PSD diaspora, Cătălina Ștefănescu, a încercat să-i convingă pe alegători că PSD este „singurul partid al oamenilor nevoiași” și că Victor Ponta ca președinte va uni romanii. Mai mult, aceasta a fost ajutată și susținută, în fața mulțimii vizibil iritate de acest gest, chiar de către preotul care i-a și dojenit pe cei prezenți pentru că au îndrăznit să o huiduie pe cea care este, printre altele, protejata vicepremierului Liviu Dragnea.
”În luna octombrie, înainte de primul scrutin pentru alegerile prezidențiale, Cătălina Ștefănescu, pupila vicepremierului Liviu Dragnea, promitea, într-o biserică din Paris, că PSD este ”singurul partid al oamenilor nevoiași” și că Victor Ponta ca președinte va uni romanii. Emisarii lui Ponta au fost huiduiți, chiar în biserică. Rezultatul a fost îngrădirea votului din străinătate, pe 2 noiembrie”, scrie OFCR pe pagina sa de Facebook.
Înregistrarea poate fi urmărită AICI.