8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialEmisarii lui Ponta fac propagandă într-o biserică românească din Paris

Emisarii lui Ponta fac propagandă într-o biserică românească din Paris

Partidul Social Democrat și-a trimis emisarii pentru a face lobby pentru candidatul la prezidențiale Victor Ponta chiar într-o biserică românească din Paris. Totul s-a petrecut în luna octombrie, cu putin timp înaintea primului tur al prezidențialelor, organizat pe 2 noiembrie, potrivit paginii de Facebook a mișcării seculariste OFCR (Opriți Finanțarea Cultelor Religioase).

Secretarul general al PSD diaspora, Cătălina Ștefănescu, a încercat să-i convingă pe alegători că PSD este „singurul partid al oamenilor nevoiași” și că Victor Ponta ca președinte va uni romanii. Mai mult, aceasta a fost ajutată și susținută, în fața mulțimii vizibil iritate de acest gest, chiar de către preotul care i-a și dojenit pe cei prezenți pentru că au îndrăznit să o huiduie pe cea care este, printre altele, protejata vicepremierului Liviu Dragnea.

”În luna octombrie, înainte de primul scrutin pentru alegerile prezidențiale, Cătălina Ștefănescu, pupila vicepremierului Liviu Dragnea, promitea, într-o biserică din Paris, că PSD este ”singurul partid al oamenilor nevoiași” și că Victor Ponta ca președinte va uni romanii. Emisarii lui Ponta au fost huiduiți, chiar în biserică. Rezultatul a fost îngrădirea votului din străinătate, pe 2 noiembrie”, scrie OFCR pe pagina sa de Facebook.

Înregistrarea poate fi urmărită AICI.

Cele mai citite

Revolut lansează, în premieră globală, în România, refinanțarea creditelor

Revolut, banca digitală cu 3,5 milioane de clienți retail în România și peste 40 de milioane de clienți la nivel global, a anunțat astăzi...

Grevă și proteste în Grecia. Navele sunt andocate și trenurile oprite

Mii de greviști, studenți și pensionari greci, au mărșăluit miercuri prin centrul Atenei pentru a protesta față de salariile care, în opinia lor, nu...

România vrea să fie partener cu Qatar și cu SUA pentru restabilirea păcii în Orientul Mijlociu

România vrea să fie partener cu SUA și cu statul Qatar pentru a obține restabilirea păcii în Orientul Mijlociu, a declarat premierul Marcel Ciolacu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă