Grupurile de lucru ale liberalilor, progresiștilor și Uniunii Democrate a Maghiarilor din Românie intră, oficial, astăzi la ora 9, în ședințele de negociere în vederea formării unei majorităţi parlamentare care să dea votul de învestitură asupra unui Guvern, alături de împărțirea conducerii celor două camere ale Parlamentului.
Data limită la care cele trei formaţiuni ar trebui să clarfice toate aspectele negociate ar fi luni, 14 decembrie, zi în care la Cotroceni sunt anunțate consultării cu partidele care au obţinut mandate parlamentare în urma alegerilor din 6 decembrie.
Ulterior consultărilor, președintele ar urmă să anunțe numele premierului, prim-ministrul desemnat având apoi la dispoziție 10 zile pentru a merge în Parlament cu o echipă guvernamentală şi cu un program de guvernare.
Primele divergențe se leagă deja de numele premierului: PNL șu UDMR sunt de acord cu propunerea ministrului de Finanţe Florin Cîţu, în timp ce USR PLUS îl susţine pentru postul de şef al Executivului pe Dacian Cioloş.
Vorbind despre structura Guvernuluişi împărţirea posturilor, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan declara miercuri că vor fi maximum 18 ministere în viitorul Guvern, iar PNL va propune la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR să meargă pe procentele obţinute la alegerile parlamentare şi anume liberalii să aibă 10 sau 11 miniştri, Alianţa să aibă 5-6 miniştri, iar Uniunea să aibă doi miniştri.
Portofoliile pe care la va deţine fiecare partid sunt o potenţială temă de divergenţă, fiecare dorindu-şi ministere-cheie.
USR-PLUS şi-ar dori mai multe ministere, cel puţin unul avizator, opţiunile fiind Finanţe, Justiţie, Dezvoltare sau Fonduri Europene.
UDMR susţine varianta ca premier să fie Florin Cîţu şi doreşte să aibă 2-3 portofolii în noul Executiv.
Pe de altă parte, PNL ar fi dispus să renunţe la portofoliul Justiţie din viitorul Executiv în favoarea USR-PLUS, însă nu şi la Finanţe. De asemenea, alte ministere pe care liberalii le-ar dori sunt Apărare, Externe, Economie, Interne, Dezvoltare şi Transporturi.
PNL ar mai fi dispus să renunţe la Sănătate, dacă Alianţa USR-PLUS vrea neapărat portofoliul pentru Vlad Voiculescu, cât şi la Ministerul Muncii, Ministerul Sportului, Ministerul Educaţiei, Ministerul Agriculturii şi cel al Culturii.
Programul de guvernare al viitorului Cabinet va fi şi el negociat, cele trei formaţiuni trebuind să-şi armonizeze obiectivele din propriile programe.
La rândul său, UDMR vrea modificarea Planului de Rezilienţă şi Redresare care să includă măsuri pentru dezvoltarea Transilvaniei, în sensul dezvoltării infrastructurii feroviare, rutiere, cât şi dezvoltarea zonei rurale. UDMR va mai insista asupra unor priorităţi privind mediul şi susţinerea fermierilor.