15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăPercheziții DNA la Baza Militară Mihail Kogălniceanu

Percheziții DNA la Baza Militară Mihail Kogălniceanu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în colaborare cu autorităţile din Statele Unite ale Americii (SUA), au efectuat astăzi percheziţii în mai multe locuri din ţară într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că printre locurile vizate de percheziţii s-ar fi aflat şi Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie.

“În cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat 26 de percheziţii domiciliare în câteva zeci de locaţii reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, se precizează în comunicat.

În cauză, spune DNA, procurorii beneficiază de sprijin din partea autorităţilor judiciare SUA. 

Citește și:

Activitatea DNA nu a fost lipsită de eșecuri punctuale, recunoaște președintele Iohannis

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă