27 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăPoliticăOUG pentru MAI

OUG pentru MAI

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunţat, vineri seară, că săptămâna viitoare va fi prezentată în Guvern o ordonanţă de urgenţă prin care se doreşte, printre altele, ca funcţiile de conducere din MAI să fie ocupate pe perioadă determinată.

„Săptămâna viitoare o să prezentăm în primă lectură în Guvern o ordonanţă de urgenţă prin care aşezăm şi regândim în totalitate managementul fiecărui post de conducere din Ministerul Afacerilor Interne. Prin asta schimbăm condiţiile prin care se poate conduce de pildă un inspectorat de poliţie sau se poate avea un post de conducere. Mă refer la principiul unui mandat, unui contract de mandat”, a declarat Mihai Fifor la Antena 3.

El a exemplificat că în acest moment un inspector-şef îşi poate păstra funcţia până la pensionare.

„În momentul de faţă, un inspector-şef care a luat un concurs este numit şi ştie că poate rămâne acolo dacă nu se întâmplă lucruri grave în activitatea domniei sale până la pensionare. Sunt lucruri pe care le vom discuta şi le vom analiza împreună cu colegii din sindicate. Le vom pune în dezbatere publică, le vom pune în transparenţă, pentru că vrem să facem o modificare legislativă cât se poate de serioasă şi cât se poate de productivă. Pe mine mă interesează ca atunci când ai căpătat un mandat de patru ani ca şef de structură în MAI să înţelegi că trebuie să îţi faci datoria şi să te pot evalua în mod corect, transparent şi să pot să ştiu că omul acela are un mandat pe care trebuie să-l ducă la capăt pe criteriile de performanţă pe care şi le-a asumat”, a precizat Fifor. AGERPRES

Cele mai citite

ANM: August începe cu temperaturi peste normal și puține ploi. Căldura va domina aproape toată luna

Meteorologii estimează o lună august mai caldă decât în mod obișnuit, cu precipitații sub media perioadei la începutul intervalului și temperaturi ridicate, în special...

VIDEO. Incendiile de vegetație pun la încercare viticultorii din sud-estul Franței: va fi afectată aroma vinului?

Luna iulie a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Franța de la începutul măsurătorilor meteorologice, în 1900, depășind recordurile anterioare stabilite în timpul...

Cafeaua se scumpește din nou. Stocurile se apropie de cele mai mici niveluri

Piața cafelei traversează o nouă perioadă de creșteri de preț, pe fondul reducerii stocurilor de Arabica, al întârzierilor în livrări și al dificultăților logistice.Rezervele...
Ultima oră
Pe aceeași temă