12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrban, despre intrarea în stare de urgență și carantină

Orban, despre intrarea în stare de urgență și carantină

“Nu există un astfel de scenariu, după cum vedeţi, de cinci săptămâni am oprit creşterea numărului de infectări, ba chiar am avut două săptămâni o uşoară tendinţă de descreştere a numărului de cazuri. Sigur, descreşterea nu e aşa cum ne-am dori-o, dar situaţia este sub control, am limitat răspândirea virusului, capacitatea de tratare nu este depăşită, toate structurile sistemului de sănătate au posibilitatea şi fac faţă la situaţia în care ne găsim. Nu există aceste ipoteze”, a spus Orban, întrebat dacă există varianta ca România să se întoarcă la starea de urgenţă şi lockdown.

Premierul a participat, la Orşova, judeţul Mehedinţi, la prezentarea proiectului “Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa”.a

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...
Ultima oră
Pe aceeași temă