20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPolitică"Nişte inculpaţi de rang înalt vor ca discuţiile să aibă loc în...

“Nişte inculpaţi de rang înalt vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar”

“Noi suntem îngrijoraţi şi societatea civilă e îngrijorată. Trebuie transparenţă şi să se funcţioneze în mod legal. (…) În tot cursul anului 2017, Ministerul Public şi în general instituţiile din justiţie au format obiectul unor atacuri concentrice, ele s-au văzut. Am folosit expresia «hărţuit» pentru că am găsit-o în raportul de la Geneva, unde scrie «Procurorii din DNA sunt hărţuiţi prin campanii media, prin chemarea în faţa unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Nişte inculpaţi de rang înalt, care vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitaţi să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru ca o foloseşte nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media şi alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor, cum ar fi aceea să scoatem cuvântul «independent» din textul legii privind statutul şi care într-o manieră subtilă, dar dubioasă a dorit evident să îndepărteze statutul procurorului de statutul de magistrat şi să-l ducă în zona Executivului”, a declarat, vineri, procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Augustin Lazăr a mai precizat că procurorii sunt hotărâţi să îşi apere atributul de independenţă obţinut.

“Pas cu pas este făcut în aşa mod încât nu să întărească independenţa procurorului, ci să o slăbească, să o pună sub control şi sigur că va fi o problemă pentru societatea românească. Consultarea Comisiei de la Veneţia este obligatorie fără niciun dubiu. Cu certitudine trebuie consultată, dar nu există niciun dubiu fiindcă ar dura o perioadă de timp şi le-ar strica planurile”, a mai arătat procurorul general.

Întrebat dacă are pârghiile legale pentru a împiedica aceste modificări, Augustin Lazăr a precizat “Avem, dar la momentul potrivit. Le pregătim”.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă