31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăPoliticăNicuşor Dan susţine menţinerea scenariului roşu

Nicuşor Dan susţine menţinerea scenariului roşu

Nicuşor Dan este de acord cu menţinerea scenariului roşu în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor de învăţământ din municipiul Bucureşti, până când se va constata o scădere a numărului de infectări. El promite controale în zonele care prezintă risc ridicat de răspândire a bolii.

„Dacă specialiştii spun că copiii sunt un factor de transmitere a acestei boli şi fiind în situaţia asta gravă, sunt absolut de acord cu menţinerea acestei măsuri până vom reuşi să scădem numărul de infectări”, a afirmat Nicuşor Dan.
 
Primarul general a promis, de asemenea, controale în zonele unde există un risc ridicat de transmitere a virusului. 
 
„Unul din lucrurile pe care o să-l facem cu siguranţă este să controlăm transportul public între Bucureşti şi localităţile învecinate”, a susţinut Dan.
 
El a menţionat că aceste control va viza purtarea măştii în mijloacele de transport.
 
Primarul general a mai afirmat că autorităţile vor „interveni în mare forţă” în zona teraselor care „spre seară se transformă în cluburi” şi care reprezintă un pericol în ceea ce priveşte răspândirea virusului SARS-CoV-2.
 
Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, consideră că, având în vedere numărul ridicat al infectărilor cu noul coronavirus, „este clar pentru toată lumea” că începând de luni va fi votată prelungirea scenariului roşu pentru unităţile didactice din Capitală.

Cele mai citite

CCR amână din nou verdictul în disputa privind OUG SAFE

Judecătorii constituționali vor relua analiza dosarului pe 23 septembrieCurtea Constituțională a României a decis să amâne, pentru a doua oară, pronunțarea asupra sesizării formulate...

Ungaria își redefinește politica externă: Guvernul Peter Magyar se distanțează de Rusia

Guvernul condus de premierul Peter Magyar schimbă direcția politicii externe și de securitate a Ungariei, printr-o apropiere de partenerii occidentali și o distanțare de...

România intră din nou sub valul de caniculă: temperaturi de până la 37 de grade și avertizări de furtuni în mai multe regiuni

Mai multe zone vor fi afectate de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale, vijelii și grindină, pentru care Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări...
Ultima oră
Pe aceeași temă