11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăMinistrul delegat pentru Afaceri Europene, despre remanierea sa

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, despre remanierea sa

“Din respect pentru colegii mei şi pentru responsabilităţile pe care le am atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, pe care le tratez cu seriozitate şi profesionalism, îmi rezerv dreptul să îmi exprim punctele de vedere în cadrul Guvernului, respectiv al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere fac parte”, a declarat Victor Negrescu pentru Agerpres.

Presa centrală a relatat sâmbătă că ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-ar fi depus demisia din funcţie.

Întrebată, la un post de televiziune, dacă poate confirma această informaţie, Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, a precizat: “Din câte înţeleg, s-a produs această demisie a domnului Negrescu”. Ea a comentat că, “probabil, ceea ce l-a determinat să recurgă la acest gest a fost ceva de natură personală”. Mai mult, întrebată ce se va întâmpla cu acest portofoliu, în condiţiile în care mai sunt mai puţin de două luni până când România va prelua preşedinţia semestrială rotativă a Consiliului UE, Rovana Plumb a răspuns: “Vom vedea ce decizie va lua doamna prim-ministru în perioada imediat următoare, dar vă asigur că suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei”. 

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă