13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăMihai Fifor, discuții cu regele Iordaniei pe teme de cooperare militară

Mihai Fifor, discuții cu regele Iordaniei pe teme de cooperare militară

“În vizita oficială pe care o fac în Regatul Haşemit al Iordaniei, am avut onoranta ocazie de a fi primit de către Majestatea Sa, Regele Abdullah al II-lea bin al-Hussein al Iordaniei, la Palatul Regal de la Aqaba. Discuţiile cu Majestatea Sa au confirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea cooperării în domeniul apărării dintre România şi Iordania, inclusiv în domeniul educaţiei militare, instruirii în comun a militarilor noştri şi industriei de apărare”, a scris ministrul, duminică, într-o postare pe Facebook.

El a menţionat că a fost invitat să participe la formatul de dialog “Procesul Aqaba”, alături de oficiali din statele europene şi aliate, dar şi state partenere din regiunea Asiei de Sud-Est, precum şi reprezentanţi ai NATO, UE şi ONU.

“Procesul Aqaba este o platformă unică ce propune spre dezbatere problematici majore la adresa securităţii internaţionale. Anul acesta, România a fost invitată la nivel de ministru, dată fiind importanţa pe care o acordăm rolului activ şi angajamentelor naţionale de contribuţie la eforturile comunităţii internaţionale de luptă împotriva terorismului şi ameninţărilor cibernetice”, a menţionat el.

Ministrul Apărării Naţionale efectuează în perioada 28 aprilie – 2 mai o vizită în Regatul Haşemit al Iordaniei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă