15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăMihai Chirică, primele declarații după ce a fost plasat sub control judiciar

Mihai Chirică, primele declarații după ce a fost plasat sub control judiciar

Mihai Chirică a oferit și primele declarații după ce a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA. Edilul Iașiului a precizat, într-un comunicat de presă, că este nevinovat și va face tot ce-i va sta în putință pentru a demonstra acest lucru. El a anunțat că va cotesta decizia DNA.

Mihai Chirică, primarul iașiului, este acuzat de procurorii DNA de fapte de corupție, iar vineri, 4 februarie, el a fost plasat sub control judiciar pntru 60 de zile. Prin urmare, edilul va fi suspendat din funcție, iar la conducerea primăriei va veni, interimar, viceprimarul, Daniel Juravle.

Mihai Chirică, declarații despre acuzațiile care i se aduc

„În funcţie de decizia instanţei, voi decide ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele şi la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăţia în această speţă şi în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzaţii. Nu voi abdica de la principiile pe care le-am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democraţiei şi statului de drept, nu voi renunţa să îmi fac datoria de cetăţean ales al ieşenilor!”, susține Mihai Chirica, citat în comunicat.

Mihai Chirică este cercetat pentru fapte de corupție. El ar fi semnat documente cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii și extinderii unui imobil din oraș. Blocul ar fi fost construit și întabulat ilegal. El prezintă mai multe niveluri și are o suprafață mare mare decât s-a prevăzut inițial în autorizație. Întabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi făcut cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale.

Procurorii arată că pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției ar fi existat trei variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată. Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, arată DNA.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Comisia Europeană a simplificat regulile în vamă pentru mărfurile de import, analiză Ey

Prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile de import (valoarea de tranzacție) este unul din elementele de taxare care poate genera probleme complexe...

Cum poți să consumi urzicile

Urzicile sunt la foarte mare căutare primăvara, iar asta mai ales datorită numeroaselor beneficii pe care le oferă pentru sănătate și nu numai. Prin...

Cât de des ar trebui să faci rotația anvelopelor?

Deoarece anvelopele se uzează diferit pe puntea față comparativ cu cele de pe puntea spate, acestea trebuie rotite periodic pentru a nu ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă