27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăLupta finală pentru Cotroceni! Iohannis pornește ca favorit, dar calitatea democrației a...

Lupta finală pentru Cotroceni! Iohannis pornește ca favorit, dar calitatea democrației a scăzut

Ziua decisivă va fi duminică 24 noiembrie, când românii din țară vor ieși la vot cu același scop. Se încheie astfel o campanie electorală în care nu a existat nicio dezbatere directă, așa cum am fost obișnuiți în ultimele episoade ale alegerilor prezidențiale.

La începutul campaniei, prezidențiabilul PNL, Klaus Iohannis, era creditat ca mare favorit, sondajele de opinie arătând că actualul șef al statului poate câștiga în turul al doilea la o diferență consistentă indiferent de adversarul pe care îl va întâlni. Și în confruntarea cu Dăncilă care se va încheia duminica aceasta, Iohannis pornește ca favorit, însă s-au întâmplat câteva lucruri care au redus dimensiunile certitudinii succesului acestuia.

Decizia de a nu participa la o dezbatere, pe motiv că Viorica Dăncilă nu poate fi legitimată ca un contracandidat serios ca urmare a numeroaselor sale gafe și ale politicilor contestate de majoritatea populației din perioada în care a fost prim-ministru, a fost primită cu brațele deschise de o bucată consistentă a votanților președintelui Klaus Iohannis. Totuși, au existat suficiente voci care s-au arătat indignate de faptul că lipsește o confruntare electorală între cei doi, o dezbatere esențială în orice democrație.

Pe de o parte, președintele Iohannis se află într-o ușoară scădere față de cum era poziționat înaintea votului din 10 noiembrie, din primul tur. Pe de altă parte, Viorica Dăncilă cunoaște o ușoară creștere, mai ales după ultima conferință de presă pe care a susținut-o, replica „dezbaterii” cu jurnaliștii a președintelui Iohannis.

Chiar dacă vor fi confirmate așteptările generale ale românilor, adică o victorie a lui Klaus Iohannis în față Vioricăi Dăncilă, un singur lucru rămâne neschimbat. Ambii candidați și-au concentrat discursul pe atacuri la adresa celuilalt, în loc să abordeze soluții concrete pentru dezvoltarea țării. Indiferent de rezultat, calitatea democrației din România a avut de pierdut la aceste alegeri prezidențiale.

 

Cele mai citite

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...

“Festival cu droguri”. Un traficant a fost prins după ce a încercat să introducă ciuperici, amfetamină la un festival

Într-o acțiune desfășurată în data de 06.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au efectuat...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...
Ultima oră
Pe aceeași temă