7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăOrban explică de ce și-a dat demisia de la șefia Camerei

Orban explică de ce și-a dat demisia de la șefia Camerei

Ludovic Orban și-a dat demisia de la șefia Camerei Deputaților, miercuri, la ora 12.00. Fostul lider PNL a susținut ulterior o conferință de presă în care și-a explicat decizia. Iată cele mai importante declarații.

Ludovic Orban și-a dat demisia de la Camera Deputaților. Declarații

Deputatul liberal Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Iată ce a declarat.

„Am anunțat încă din campania internă că, în cazul în care nu voi fi ales președinte al Partidului NaționalLiberal, îmi voi prezenta demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

„În urmă cu cinci minute mi-am scris demisia şi am înaintat-o Biroului permanent şi Secretariatului general al Camerei Deputaţilor”.

Ludovic Orban, despre motivele demisiei

„Demisionez din mai multe motive. În primul rând, consider că nu poți să girezi astfel de funcții decât dacă beneficiezi de legitimitate, iar legitimitate este conferită de votul cetățenilor. Acesta este acordat către formațiunile politice care se prezintă în alegeri. Atâta timp cât eu astăzi nu mai sunt președinte al Partidului Național Liberal, consider că nu mai pot exercita această funcție”.

„Motivul principal al demisiei mele este legat de faptul că nu mai pot să fiu părtaș cu decizii luate de o conducere instalată cu forța în fruntea partidului, decizii care nu au nici o legătură cu angajamentele făcute de Partidul Național Liberal în campania electorală pentru alegerile parlamentare”.

„Am promis românilor patru ani de stabilitate, patru ani de pace politică, patru ani de guvernare de centru dreapta, patru ani în care să construim, să asigurăm o creștere economică, o creștere a veniturilor cetățenilor, să asigurăm creșterea calității serviciilor publice, să asigurăm un salt în dezvoltarea României care să permită ca România să ajungă să depășească nivelul mediu de venit de la nivel european”.

„Ce-a facut gruparea demolatoare care l-a susținut pe Cîțu în frunte cu Klaus Iohannis? Au călcat în picioare democrația în interiorul Partidului Național Liberal, au impus o conducere impotriva voinței reale a membrilor partidului și, practic, după impunerea acestei conduceri, s-au încălcat toate angajamentele luate în fața cetățenilor români”.

„Eu nu pot să fiu părtaș la trădarea cetățenilor români care și-au exprimat încrederea în PNL”.

„Eu nu pot să fiu complice la decizii luate numai pentru interese meschine politice”.

„Nu mai pot să exercit funcția de președinte al Camerei Deputaților din partea PNL atât timp cât gruparea demolatoare din jurul lui Cîțu, cu sprijinul președintelui Iohannis, după ce a călcat în picioare democrația în PNL, este pregătită să calce în picioare democrația în România”.

Nu pot să fiu părtaș la tot ceea ce s-a întâmplat și la ce urmează să se întâmple în România, în care, în decurs de trei luni, un partid cu o tradiție de peste 146 de ani, a fost total decredibilizat, în care o coaliție formată cu mare dificultate de centrul dreapta, care putea asigura o guvernare stabilă și performantă României patru ani de zile a fost făcută praf.

Orban se dezice de PNL pe care îl acuză că aruncă România în aer

„Și nu pot să fiu părtaș la acest proiect nebunesc care aruncă România în aer și-i lasă pe cetățenii români fără Guvern și fără instituții care să le apere viața, sănătatea, drepturile și libertățile și șansa la o viață decentă”.

„Demisia pentru mine reprezintă o eliberare și un nou început”.

„Prin această demisie sunt liber să reprezint în continuare voința cetățenilor români care și-au exprimat încrederea și care au sperat că noi ne vom îndeplini angajamentele”.

„Eu mă simt legat în continuare prin contractul de reprezentant, prin cuvântul pe care mi l-am dat față de români în campania electorală. reprezint toți cetățenii care cred în proiectul liberal, care au încredere în ideile și valorile liberale, care cred că România trebuie guvernată de o coaliție de centru dreapta care să asigure dezvoltarea României.

Își face Ludovic Orban partid?

Din discursul lui Ludovic Orban, pe care l-a susținut în fața jurnaliștilor, reiese că ar fi tentat să părăsească PNL și să-și facă propriul partid. Întrebat de presă dacă a luat această decizie, fostul lider liberal s-a ferit să dea un răspuns concret. „Când voi lua o astfel de decizie voi anunța”, a declarat el, fără să intre în amănunte.

CITEȘTE ȘI: Ce-i oferă Cioloș lui Cîțu ca să aducă PNL în Coaliție

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Comercianții nu mai sunt obligați să emită bon fiscal, decât la cerere: Legea, publicată în Monitorul Oficial

Modificarea nu afectează drepturile consumatorilor, reglementate de legislația în vigoare Legislația privind emiterea bonurilor fiscale a fost modificată, iar noile reglementări au fost publicate în...

Sonda NASA a ajuns la cea mai mică distanță de Soare din istorie

Sonda revoluționară Parker Solar Probe a NASA a intrat în istorie marți, zburând mai aproape de Soare decât orice altă navă de acest fel,...

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă