13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis: Miniştrii PSD nu au făcut decât să bulverseze sistemul românesc...

Klaus Iohannis: Miniştrii PSD nu au făcut decât să bulverseze sistemul românesc de învăţământ

“Multe dintre modificările legislative recente nu au făcut altceva decât să bulverseze sistemul românesc de învăţământ. De aceea, când am lansat proiectul ‘România Educată’, am pornit de la ideea că este esenţial să consultăm cât mai mulţi actori din domeniu, pentru a integra într-un concept unitar iniţiativele acestora. Miniştrii pe care PSD i-a perindat la Ministerul Educaţiei nu au rezistat însă tentaţiei păguboase de a face politici educaţionale după ureche, cu mici modificări haotice aduse cel puţin lunar actualului sistem”, a spus preşedintele, prezent la evenimentul “Future Skills & Future of Work”, organizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate la Romexpo.

În acest sens, el a opinat că România are nevoie un sistem naţional permanent, care să cartografieze relaţia dintre educaţie şi piaţa muncii, care să indice nevoile actuale, să le anticipeze pe cele viitoare şi să arate care filiere educaţionale au cea mai mare rată de integrare a absolvenţilor în economie.

Preşedintele a apreciat că economia românească se află “într-un moment de răscruce”, în care vechile “atuuri”, precum costurile scăzute ale forţei de muncă, nu vor mai fi suficiente pentru a impulsiona creşterea economiei şi convergenţa cu nivelul de trai din restul Europei. Totodată, a declarat că ţara noastră are nevoie de oameni bine pregătiţi profesional, capabili să se adapteze rapid unei pieţe a muncii foarte dinamice şi a subliniat că această pregătire este în mare parte generată de calitatea sistemului educaţional.

“Din păcate, tocmai în acest domeniu, România a rămas în urmă şi se confruntă cu multe probleme care s-au cronicizat. Rata mare de părăsire timpurie a şcolii, care depăşeşte 16%, este departe de ţinta de 11% asumată de România pentru anul 2020. Nivelul ridicat de analfabetism funcţional, participarea scăzută la învăţământul superior – care ne plasează, din nefericire, pe ultimul loc din Uniunea Europeană – sau slaba calitate a educaţiei profesionale sunt doar câteva exemple care arată situaţia gravă din educaţie”, a spus preşedintele.

El a vorbit despre importanţa programelor şi mecanismelor de învăţare pe tot parcursul vieţii, menţionând că astfel de programe trebuie să fie derulate în parteneriat cu sectorul privat şi “să contribuie la îndepărtarea stigmatului asociat în unele cazuri muncitorilor recalificaţi”.

Iohannis a evidenţiat faptul că Europa doreşte să devină un lider în construcţia economiei verzi, iar aceste ambiţii trebuie să se reflecte în programele de formare şi de recalificare.

“Cercetarea şi inovarea sunt esenţiale într-o ţară cu atât potenţial creator în rândul tinerilor cum este România. Problema este ce facem noi în această lume plină de oportunităţi. În ultimii trei ani, România a fost ţinută în loc de o guvernare preocupată doar să rezolve problemele penale ale liderilor, un timp extrem de important furat dezvoltării noastre. Nu acesta este drumul României educate, nu aceasta este direcţia pe care oamenii au ales-o pentru ţara lor pe 26 mai, prin votul dat la referendum”, a mai spus el.

Preşedintele a remarcat că ţara noastră are un număr mare de cetăţeni “talentaţi şi întreprinzători”, iar acestora trebuie să li se ofere instrumentele pentru a-şi atinge obiectivele de dezvoltare personală şi profesională.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă