19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis, răspuns pentru Dragnea: Dacă cineva se uită la filme cu mafioţi,...

Iohannis, răspuns pentru Dragnea: Dacă cineva se uită la filme cu mafioţi, e problema sa

“Eu nu îmi permit să ameninţ pe nimeni. Ar fi o atitudine primitivă. Eu m-am referit exact la demisie, iar dacă cineva se uită prea des la filme cu mafioţi, e problema sa”, a declarat Klaus Iohannis, joi, întrebat de jurnalişti despre afirmaţiile lui Liviu Dragnea, care l-a acuzat că a ameninţat-o pe Viorica Dăncilă în stil mafiot.

Ameninţarea preşedintelui la adresa premierului este făcută într-un stil mafiot, a susţinut luni liderul PSD, Liviu Dragnea, referindu-se la declaraţiile lui Klaus Iohannis de la Blaj, unde a afirmat, întrebat despre demisia Vioricăi Dăncilă, că aceasta “ar face bine să facă ce i se spune”. Dragnea a subliniat că Iohannis nu conduce Guvernul, chiar dacă asta îşi doreşte şi că şeful statului se simte deranjat de orice activitate a Guvernului sau a Parlamentului. Întrebat dacă în contextul ultimelor evenimente se gândeşte la suspendarea preşedintelui, Dragnea a spus că nu ia în calcul această variantă.

Liderul PSD a mai susţinut că “epoca Iohannis este mai rea decât epoca Băsescu”, şi a explicat că preşedintele are atribuţii clare precizate în Constituţie.

“Toţi am sperat că epoca Băsescu s-a terminat. Se pare că epoca Iohannis este mai rea decât epoca Băsescu. Nu există în România, în Constituţie, funcţia de tătuc, există funcţia de preşedinte cu nişte atribuţii clare, cu limite clare în Constituţia României”, a mai spus Dragnea.

Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă