7.6 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSportUn concurs controversat. Culisele demiterii secretarului de stat Sterică Fudulea

Un concurs controversat. Culisele demiterii secretarului de stat Sterică Fudulea

La sediul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a avut loc, la mijlocul lunii septembrie a.c., un examen de promovare diplomatică și pentru ocuparea unor posturi de atașați comerciali pentru ambasadele românești. Au fost scoase la concurs 42 de astfel de poziții,  posturi pentru tot atâtea reprezentanțe diplomatice. 

Numai că organizarea acestei competiții a fost dată peste cap de prestația fostului secretar de stat Sterică Fudulea și a consilierului său Marius Cristea, fost diplomat declarat persona non grata în 2015 și expulzat din Italia. 

Astfel că, deși examenul s-a încheiat, ocuparea celor 42 de posturi a rămas în sarcina noului secretar de stat numit de premierul Mihai Tudose, în persoana lui Adrian Marius Dobre.

Comisia a funcționat ilegal

Mai întâi, în urmă cu circa 4 luni de zile, a fost organizat un examen de voluntariat pentru rețeaua externă de comerț exterior, voluntariat ce urma să dureze 13 luni, la care  au fost admiși circa 15 diplomați. Din aceștia, au fost trimiși efectiv la post doar doi. Ulterior, adică în urmă cu circa o lună, secretarul de stat numit pentru acest departament, Sterică Fudulea, a organizat un alt examen, de data aceasta pentru o misiune permanentă de 
4 ani. 

Doar că, între aceste două examene, reprezentatul MMACA a considerat necesar să schimbe regulamentul în baza căruia s-a derulat examenul de voluntariat cu unul nou, în care au fost introduse sau scoase diverse elemente. Cu alte cuvinte, a schimbat regula în timpul jocului.

La proba dosarelor au fost eliminați mai mulți concurenți cărora li s-a reproșat o chichiță de formă care nu avea nici un fel de valoare juridică. 
Comisia de examinare a dosarelor l-a avut ca președinte pe același Sterică Fudulea și nu a avut în componență nici un funcționar de la serviciul Juridic sau de la Resurse Umane, lucru obligatoriu din punct de vedere legal.

Mai mult, Comisia de soluționare a contestațiilor prezidată de alt secretar de stat,  respectiv Gheorghe Gabriel Gheorghe, și doi angajați de la cabinetul demnitarului în componență, a respins contestațiile pe bandă rulantă. De asemenea, nici unul din cei trei membri neavând pregătire juridică, lucru ilegal.

Această situație i-a fost adusă la cunoștință ministrului Ilan Laufer care i-a dat dispoziție lui Sterică Fudulea „să remedieze urgent ilegalitatea creată și să găsească o soluție juridică corectă”. 

În replică la această situație, Sterică Fudulea a declarat pentru „România liberă“ că „nu se mai poate face nimic, chiar dacă s-au comis, poate, și greșeli”. „Și să știți că a fost un jurist de față la analizarea contestațiilor, altul în afara celor din comisie”, a menționat fostul secretar de stat.   

„Persona non grata“ prietenă cu Mihai Tudose

Cea mai gravă eroare juridică a acestui examen a fost aceea că secretarul de facto al Comisiei de examen a fost Marius Cristea, care era la rândul său și concurent pentru postul de consilier economic la Consulatul de la Marsilia. Cu alte cuvinte, acesta s-a examinat pe sine însuși și s-a declarat admis.

Marius Cristea a fost consilier economic la Ambasada României de la Roma timp de șase ani de zile, până în decembrie 2015, când a fost declarat persona non grata de către statul italian și expulzat la cererea MAE italian. A fost acuzat de încălcarea art. 6-12 din Convenția de la Viena, în speță „de amestec în treburile interne ale statului în care a fost acreditat diplomatul”. În consecință, MAE român a dispus retragerea tuturor avizelor consilierului economic Marius Cristea.

Mai mult de atât, potrivit mai multor informații, i-a fost anulat și certificatul psihologic deoarece i-ar fi administrat mai multe bătăi crunte soției sale chiar în sediul reprezentanței diplomatice românești, lucru reclamat chiar de către ambasadorul Dana-Manuela Constantinescu. Ulterior, Mihai Cristea s-a suspendat din funcția publică un an de zile, sperând astfel că i se va pierde urma.

Secretarul de stat Sterică Fudulea, deși în cunoștință de cauză fiind, s-a arătat extrem de ofuscat de situație, precizând că: „Vom vedea dacă MAE îi dă un nou aviz!”.

De la instalarea actualului Guvern, Marius Cristea se laudă cunoscuților săi că „își bea cafeaua dimineața cu premierul Tudose și cu prietenul său, deputatul PSD Angel Tîlvăr”. Totuși, luând act de cele întâmplate cu acest examen care a fost organizat cu totul defectuos și ilegal, Mihai Tudose l-a demis pe Sterică Fudulea și l-a numit în locul său pe Marius Dobre. Acum validarea examenului și trimiterea la post a celor admiși, va rămâne în sarcina noului secretar de stat.   

MAE recunoaște unele nereguli

Ministerul Afacerilor Externe a răspuns, la solicitarea României libere, că despre fostul diplomat Marius Cristea nu știe să fi fost declarat persona non grata, deși informația este, de altfel, publică de pe site-ul ministerului omolog italian. ”Din evidențele MAE rezultă că domnul Cristea Marius și-a încheiat misiunea la Roma în ianuarie 2016 în urma unui ordin emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, după ce, în prealabil, o misiune de control a MAE a constatat o serie de nereguli care, însă, nu au creat prejudicii de natură materială pentru statul român. Concluziile acestei misiuni de control fac obiectul unui raport clasificat”, a precizat MAE român.

În schimb, Marius Cristea a categorisit cererea României libere de a răspunde la acuzații ca fiind ”amenințare și presiune”

Cele mai citite

O femeie din Republica Moldova și soțul ei rus au fost uciși în atacul de la Moscova

O femeie originară din Republica Moldova a fost ucisă în atacul terorist care s-a produs la Moscova în seara de 22 martie 2024. Confirmarea acestui...

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a dus problema urșilor din România la Bruxelles

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a susţinut luni mai multe intervenţii la Consiliul de Mediu de la Bruxelles, una dintre ele fiind despre necesitatea reevaluării...

O femeie din Republica Moldova și soțul ei rus au fost uciși în atacul de la Moscova

O femeie originară din Republica Moldova a fost ucisă în atacul terorist care s-a produs la Moscova în seara de 22 martie 2024. Confirmarea acestui...
Ultima oră
Pe aceeași temă