Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Seuleanu a folosit banii publici pentru propaganda PSD

Modalitatile de mediatizare a partidului-stat de catre Radioul public au fost in perioada mandatului lui Dragos Seuleanu din cele mai diverse. De la intrarea pe post a lui Nastase cu orice ocazie pana la reclama platita in presa pentru radio, dar ...

Share

Romulus Georgescu 0 comentarii

08.06.2005 - 00:00
Modalitatile de mediatizare a partidului-stat de catre Radioul public au fost in perioada mandatului lui Dragos Seuleanu din cele mai diverse. De la intrarea pe post a lui Nastase cu orice ocazie pana la reclama platita in presa pentru radio, dar referitoare la actiuni la care participa si Adrian Nastase. Toate acestea reies din raportul comisiei parlamentare de ancheta privind activitatea Televiziunii si Radioului public.

Orchestra Nationala Radio canta pentru Adrian Nastase

Dincolo de jurnalele de stiri, in care supramediatizarea PSD a fost dovedita de institutiile de monitorizare, modalitatile de promovare a imaginii partidului-stat s-au diversificat in permanenta. In contul lui Dragos Seuleanu, deputatii si senatorii din comisia de ancheta au trecut si "participarea unor personalitati politice ale puterii la spectacolele din strainatate ale Orchestrei Nationale Radio" - e vorba, in primul rand, de Adrian Nastase. Practic, s-a folosit, in scopuri politice, prestigiul de care se bucura orchestra in strainatate. "Chiar daca ratiunile acestor deplasari legate de imbunatatirea imaginii Romaniei par valide, este de observat ca unele dintre cele mai importante - precum cea de la Haga - au coincis premeditat cu unele deplasari ale premierului Adrian Nastase".

La retragerea lui Stolojan au cazut circuitele

In schimb, opozitia era absenta din jurnalele de stiri - in special liderul PD Traian Basescu. Mai mult, Radioul public a "ratat" directul intr-un moment important, mediatizat de toata presa: retragerea lui Theodor Stolojan din cursa prezidentiala. Autorii raportului mentioneaza "ciudata disfunctionalitate tehnica inregistrata in dupa-amiaza retragerii din cursa a liderului PNL Theodor Stolojan, cand transmisiunea in direct a cuvantarilor protagonistilor a fost inlocuita de o corespondenta la fata locului a unuia dintre angajatii postului, dublat de alte voci din studio, care incercau sa explice ascultatorilor ce se petrece acolo".

Favorizarea firmelor PSD

Firme din cercurile puterii de atunci au incasat bani de la Radioul public. Astfel, in perioada 2002-2004 auditarea activitatii economico-financiare s-a efectuat de firma Harmony Audit Expert Consulting, unde administrator unic a fost deputatul PSD Ion Horia Neamtu. Cum-necum, Dragos Seuleanu a dat dovada de abilitate.

Cum sa risipesti 1,5 milioane euro

In raport se mentioneaza si faptul ca "licitatia si contractul pentru realizarea "Sistemului informatic integrat" s-au majorat nelegal cu circa 1,5 milioane euro, prin contractarea unor repere si produse care nu au figurat in documentatia si caietul de sarcini al licitatiei initiale declarate castigatoare. Legislatia in vigoare prevede ca autoritatea contractuala nu poate oferi o crestere mai mare de 10% fata de oferta castigatoare. Or, in acest caz, valoarea contractului stabilita prin licitatie a fost de 7,5 milioane euro, iar valoarea finala a depasit noua milioane de euro. Desi oamenii lui Seuleanu aveau dreptul la cheltuieli suplimentare de 750.000 de euro, au umflat nota de plata cu 1,5 milioane.

Miliarde cheltuite prin plati duble

Cu toate ca Societatea Romana de Radiodifuziune are propriul oficiu juridic, postul public a incheiat contracte grase cu patru firme de avocati. "Aceasta stare de fapt conduce la ideea ca managementul SRR efectua in acelasi timp plati duble pentru acelasi serviciu, avand in vedere existenta propriului serviciu juridic." In perioada 2002-2004, s-au incheiat contracte cu patru firme de avocatura si s-au efectuat plati totale de sapte miliarde de lei. Ajutati de specialistii Ministerului Finantelor care au lucrat la intocmirea raportului, parlamentarii formuleaza acuzatia potrivit careia "onorariile platite firmelor de avocatura sunt la tarife mari". De exemplu, Radioul public a platit uneia din firme 417 dolari pentru trei ore si jumatate de asistenta in care s-a ocupat de "onorarii avocatiale pentru serviciile de asistenta juridica si consultanta juridica, efectuate in legatura cu optimizarea relatiei juridice dintre canale si redactii".

Seuleanu - partizan al sistemului PCR

Raportul face referire si la constatarile Consiliului National al Audiovizualului, institutie care, in februarie 2005, a emis un comunicat in care mentiona "existenta in interiorul SRR a unui conflict ireconciliabil intre domnul Dragos Seuleanu si conducerea de la Departamentul Stiri, pe de o parte, si o mare parte a angajatilor SRR, pe de alta parte". Acest conflict a fost generat de disfunctii in managementul editorial al institutiei, de existenta unor posibile acte de cenzura, de nerespectarea, in unele cazuri, a regulilor deontologiei profesionale, a normelor interne, de tratament diferentiat aplicat unor oameni politici, precum si de repetate incercari de intimidare a salariatilor in demersul lor legitim de a semnala disfunctionalitatile din SRR.

Fundatie la limita legalitatii

Senatorii si deputatii din comisia de ancheta semnaleaza si "infiintarea Fundatiei Radio Romania de catre SRR si nereguli in sponsorizarea acesteia". Consiliul de Administratie al SRR, in sedinta din 16 august 2004, a aprobat numirea membrilor Consiliului Director al Fundatiei Radio Romania: Gheorghe Verman - presedinte, Mihai Pocorschi - vicepresedinte. Statutul este semnat de Dragos Seuleanu - presedinte director general.
Batalia pentru TVR si SRR

In acest moment se poarta negocieri dure pentru stabilirea algoritmului referitor la consiliile de administratie ale celor doua institutii - TVR si SRR -, cate noua posturi pentru care reprezentantii partidelor negociaza de zor. In special partidele mai mici ale coalitiei - PC si UDMR - vor sa aiba o reprezentare cat mai buna. Pana atunci batalia pentru televiziunea si radioul publice se dovedeste inversunata pentru ca aliatii au de furca in procesul de schimbare a actualelor conduceri. Ieri, in cursul diminetii membrii coalitiei nu au reusit sa impuna dezbaterea subiectului pe ordinea de zi de astazi. Secretarul general al Camerei, Mihai Unghianu, a trecut rapoartele referitoare la TVR si SRR la... punctul 14 al ordinii de zi, or in prima parte a sedintei nu s-a reusit decat rezolvarea punctului 1 - asumarea raspunderii. "O sa ne lungim pana la noapte, pentru ca PSD are tot interesul sa tergiverseze schimbarea conducerii celor doua institutii", afirma ieri unul dintre membrii coalitiei. Birourile Permanente ale celor doua Camere au decis ieri dupa-amiaza amanarea cu o saptamana a rapoartelor SRR si TVR. Aseara parlamentarii coalitiei s-au intalnit cu Brandusa Armanca si Sorin Dimitriu, nominalizati pentru TVR si SRR.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...