15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportPreşedintele Iohannis promite o "analiză profundă" a legii pensiilor speciale pentru parlamentari

Preşedintele Iohannis promite o “analiză profundă” a legii pensiilor speciale pentru parlamentari

Klaus Iohannis, preşedintele României, a declarat, miercuri, că după ce va primi legea pensiilor speciale pentru parlamentari va face “o analiză profundă”. Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate. Parlamentul a votat, marţi, cu 303 voturi “pentru”, 124 voturi “împotrivă” şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.

“Mă voi referi la această chestiune după ce primesc de la Parlament legea şi voi face o analiză profundă”, a declarat preşedintele Iohannis răspunzând la o întrebare a jurnaliştilor prezenţi la Palatul Cotroceni.

Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmând să fie în funţie de numărul de mandate. De această indemnizaţie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnări penale sunt excluşi de la această indemnizaţie. Potrivit calculelor, pentru un mandat de parlamentar, pensia este de aproximativ la 1.500 lei, pentru trei mandate este la peste 4.000 lei.

Reprezentanţii PNL au susţinut în plen respingerea acestui proiect, în timp ce aleşii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea lui, mai scrie Mediafax.

 

Cele mai citite

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...

Cătălin Drulă, atac dur la adresa unor politicieni: “Au dat drumul la hoție”

Cătălin Drulă și-a exprimat nemulțumirea sa față de faptul că președintele Klaus Iohannis și liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, ar...

Tribunalul Vaslui a decis! Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. „În...
Ultima oră
Pe aceeași temă