10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportPD si-a sanctionat un deputat

PD si-a sanctionat un deputat

Biroul Permanent National al PD l-a sanctionat, luni, cu avertisment pe deputatul Valeriu Tabara, pentru pozitia contrara optiunii partidului fata de ordonanta privind investitia Nokia, au declarat pentru Mediafax surse din conducerea democratilor.
Presedintele PD, Emil Boc, anuntase inca de joi ca Biroul Permanent National al PD va discuta, ieri, sanctionarea deputatului Valeriu Tabara, conform prevederilor statutului partidului pentru amanarea OUG privind investitia Nokia in judetul Cluj.
"A fost o interventie personala a domnului deputat Tabara in plenul Camerei Deputatilor, neasumata de PD sau de grupul parlamentar al PD. Aceasta insa nu-l absolva de raspunderea de a incerca sa puna bete in roate unei investitii de asemenea amploare. Am ramas consternat sa vad cum un deputat poate intoarce in comisie un proiect atat de important pentru Romania", a declarat Boc.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă