O Romanie “de doi lei”

Intr-o tara in care Banul, istoric vorbind, nu a fost numai motorul tuturor lucrurilor, “nervum rerum gerendarum”, cum poetiza Eminescu, ci si mare dregator – vezi Banu Maracine si altii, era firesc ca trecerea la o circulatie monetara simultana de doi lei sa devina un simbol major al situatiei noastre. Dar, vorba unui analist si stirist de frunte, sa dea Dumnezeu sa iasa bine cu aceasta decizie, in primul rand politica si psihologica, cum o definea marele nostru sef monetarist. Banul, prin insesi functiile sale, devine chiar mai mult decat un instrument financiar, un simbol al unei asezari umane, un dat fundamental natural ca soarele si zapada chiar atunci cand, silit de imprejurari, esti nevoit sa-l binecuvantezi pe Domnul ca a luat ce a dat. Britanicii au pus Leul pe stema ca sa-i impresioneze pe supusii imperiului, noi l-am facut moneda ca da bine si puternic. Acum, ca-i mai spunem si greu, este si mai bine. Declaratii solemne, analize savante si mai putin savante fetiseaza din start leul nou drept un semn de sanatate al economiei noastre de piata mai mult sau mai putin functionale. Dar cand el se aliniaza la start, in mod nefericit, cu un ansamblu de scumpiri ce ii pot taia de sub picioare craca dezinflatiei, numita tinta, incep sa se nasca intrebari. Si unde mai pui existenta unei simbolistici atat de apropiate de ochiul dracului ca la noi, unde avutii imense furate au fost convertite automat in bani grei la un curs preferential nu prin bancomate, ci prin depozitarea lor in vile, automobile de lux si prin spalatoriile bancare? La nevoie, banii astfel stocati pot deveni un factor de presiune pe spinarea celui nou. Deocamdata, pe canalele autostrazii monetare am pornit spre euro pe doua picioare, pe doi lei, unul usor si altul greu. Ni s-a demonstrat ca se poate intampla ca leul usor sa alerge chiar mai bine decat cel greu (Mugur Isarescu), desi este mai greu sa fii usor cu patru zerouri in spinare. In ciuda bucuriei festive ocazionate de lansarea leului, presedintele Basescu a tinut sa precizeze ca actualul sau salariu – 4.000 de lei noi – este mai mic cu 3.800 lei decat cel primit pe vremea cand era comandant de vas. Era mult, era putin, iesea mai bine la socoteala? Latinul spune “comparatio non est ratio”, comparatia nu poate servi drept argument la judecata. Are ultimul mohican si el nostalgii monetare sau a vrut sa ne convinga ca nu este chiar atat de privilegiat? Nu stim cat de bine se vor simti atat cei cu venituri modeste, cat si cei mai avuti fara cele patru zerouri din coada leului, pentru ca greul abia acum incepe. A fost mai usoara denominarea grafica decat va fi pastrarea ei, adica denominarea economica. Leul greu poate deveni usor daca economia nu va veni in sprijinul sau. Si aceasta nu mai este o operatie politica. Data fiind situatia reala, este o fuga inainte ce creeaza obligatii tuturor. Nu poti fi nici greu, nici european fara a produce competitiv si in conditii echitabile pentru producatori. Nu poti fura mai mult decat produci. Asadar denominarea este nu numai un pariu, ci si un legamant ca am putea fi mai buni si mai harnici. Trebuie sa demonstram in cateva luni ca tara nu se vinde pe doi lei din cauza ca articolele cele mai vandabile au devenit unele constiinte. In timpul campaniei electorale circula sloganul “Romani, treziti-va!”. Zornaitul constant al banutilor din buzunare ar putea fi clopotul de alarma.