9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportLIVE TEXT Traian Băsescu a prezentat documente guvernamentale: Se certifică oficial fraudarea...

LIVE TEXT Traian Băsescu a prezentat documente guvernamentale: Se certifică oficial fraudarea referendumului

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, o serie de documente emise de Guvernul Ponta prin care se cere, în ciuda declaraţiilor, organizarea unui mini-recensamânt.

Într-un memorandum aprobat de Victor Ponta în şedinţa din 7 august, după ce acesta a declarat în plenul Guvernului că nu va mai fi organizat un mini-referendum, care avea următoarea temă: “Memorandum privind măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie şi transmiterea către CCR a numărului de persoane înscrise pe listele electorale permanente pentru a se stabili dacă referendumul pentru suspendarea preşedintelui este în acord cu articolul 5“, a declarat Traian Băsescu.

În memorandum li se cer prefecţilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene următoarele lucruri: “să se stabilească numărul persoane decedate, numărul persoanelor care şi-au pierdut dreptul de vot, identficarea numărul persoanelor a căror act de identitate a expirat şi nu a fost înlocuit”, a spus Traian Băsescu, susţinând că “se certifică oficial fraudarea referendumului.”

Preşedintele suspendat a mai spus că prefecţilor li se mai cere să stabilească numărul de persoane care au obţinut statutul de cetăţean român stabilit în străinătate, argumentând că USL “nu are de ce să ceară acest lucru prefecţilor”, deoarece înregistrarea cetăţenilor cu domiciliul în străinătate se va face la Direcţia de Paşapoarte din cadrul MAI.

Printre cererile către prefecţi şi preşedinţii de Consilii Judeţene se mai află şi dorinţa de a se căuta  persoanele care şi-au schimbat numele după căsătorie sau divorţ. “Evidenţa populaţiei se face după CNP”, a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu a declarat  că a văzut în cursul zilei că “doctor Ponta” a dat “vreo două instrucţiuni către Parchete”, legat de CC şi de ancheta desfăşurată la Constanţa privind incidente la vot pe litoral.

Traian Băsescu a adăugat că, în ceea ce-l priveşte, nu a spus niciodată public ca Parchetul să facă ceva, ci a prevenit asupra consecinţelor nerespectării legii.

CITIŢI ÎN CONTINUARE DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI SUSPENDAT ÎN FORMAT LIVE TEXT:

“Vreau să vă spun o mare taină: de ce USL-ul nu o să reuşească niciodată să mă bată – pentru că eu respect legea chiar şi atunci când nu mă avantjează. Ei de multe ori nu o respectă nici când îi avantajează. Nu ştiu carte.

Am un document cu sigla PSD, datat 2 august 2012 – după ce s-a terminat referendumul. Pe ultima pagină, în concluzie, spun aşa: ‘Din totatul cetăţenilor cu drept de vot se vor scoate persoanele din străinătate care au apărut ilegal pe listele permanente, care sunt de ordinul milioanelor.’  Este un document de dezinformare a propriilor membri şi a propriilor lor primari. Când primarii şi preşedinţii de CJ primesc aşa ceva o iau de bună.

Sunt de un ridicol fără margini aceşti oameni şi îi împing la încălcarea legii.

Ei îşi fac legi în funcţii de interese.

Nu ştiu dacă vă aduceţi aminte cu ce a început şedinţa din 7 august: cu anunţul domnului Ponta că nu se face recensământul. După ce au plecat cei din mass-media, dumnealor au aprobat acest memorandum. Trebuia făcut public, oamenii trebuie să ştie ce face Guvernul.

Memorandumul e semnat de Radu Stroe, Mircea Duşa, Mariana Câmpeanu, Titus Corlăţean şi, bineînţeles, Victor Ponta. Tema memorandumului este următoarea: ‘Memorandum privind măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie şi transmiterea către CCR a numărului de persoane înscrise pe listele electorale permanente pentru a se stabili dacă referendumul pentru suspendarea preşedintelui este în acord cu articolul 5’.

Se certifică oficial fraudarea referendumului.

Prefecţilor şi preşedinţilor CJ: să se stabilească numărul persoane decedate, numărul persoanelor care şi-au pierdut dreptul de vot, identficarea numărul persoanelor a căror act de identitate a expirat şi nu a fost înlocuit. În plus, nimeni care are actul de identitate expirat nu poate fi radiat de pe listă. Orice cetăţean şi-l poate prelungi în ziua referendumului.

Li se mai cere să stabilească numărul de persoane care au obţinut statutul de cetăţean român stabilit în străinătate.

Oamenii trebuiau să citească măcar ce a scris CC în decizia din data de 3 august. Curtea a zis: ‘înregistrarea cetăţenilor cu domiciliul în străinătate se va face la Direcţia de Paşapoarte din cadrul MAI’. Deci nu ai de ce să le ceri asta prefecţilor.

Nu există o evidenţă a persoanelor care au domiciliul temporar în străinătate. Asta o declari singuri. Nu vine doctor Ponta sau Corlăţean să zică că domiciliul tău e în Italia.

O dau în ridicol: li se cere să caută persoanele care şi-au schimbat numele după căsătorie sau divorţ. Evidenţa populaţiei se face după CNP.

Cel mai ridicol lucru e că nu ţin cont nici de lege, nici de deciziile Curţii. Din decizia 3 a CC trebuia să reţină următorul lucru: ‘Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art 17 alin 2 din legea 3/2000: realizarea listelor electorale permanente se face de către primari la cel mult 5 zile după data stabilirii referendumului’. Listele actualizate pe 11 le vrea Curtea şi nu altceva.

Singurul lor pilon e propria lor incompetenţă şi credinţa că instituţiile se apleacă în faţa Guvernului.

Domnul Ponta a dat două dispoziţii azi. A zis Parchetului să se ocupe de Curtea Constituţională şi apoi să facă ceva în legătură cu nişte incidente de pe litoral de la referendum.

Memorandumul iniţiat de primar şi circulara semnată de ministrul de Interne sunt împotriva legii. Le solicit prefecţilor şi preşedinţilor CJ să nu dea curs acestor ilegalităţi.

Pe pagina 2 în memorandum cer utilizarea datelor de la CNAS şi de la Casa de Pensii. CC le spune clar că nu pot utiliza bazele de date de la Casa de Pensii şi de la CNAS.”

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă