12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportLa Potcoava din Giulesti cu presedintele

La Potcoava din Giulesti cu presedintele

Presedintele executiv al PD Adriean Videanu a recunoscut ieri ca s-a intalnit sambata cu presedintele Traian Basescu si cu democratii Vasile Blaga si Radu Berceanu. “A fost o invitatie, pe care eu am adresat-o domnului presedinte ca, impreuna cu doi colegi, Vasile Blaga si Radu Berceanu, sa mancam impreuna la pranz, intr-un local, restaurantul Potcoava, din Giulesti”, a explicat Videanu. El a adaugat ca in cadrul intalnirii s-au discutat “aspecte care tineau de evenimentul deja cunoscut” in ceea ce-l priveste pe generalul Eugen Badalan, seful SMG. “Si domnul presedinte chiar ne-a facut informarea, care devenise publica prin declaratiile facute de ministrul Apararii, cum ca primul ministru, la solicitarea ministrului Apararii, a cerut punerea la dispozitie a domnului general Badalan si ca dansul (Traian Basescu Ð n.r.) va analiza si lua o decizie legata de acest aspect”, a spus Videanu respingand informatiile potrivit carora s-ar fi analizat si solutia vreunei apropieri de PSD.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă