Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Iohannis îl contrazice pe Dragnea, după ce a afirmat că PSD vrea să organizeze două referendumuri: Este exclus. Anunță președintele referendum și toată lumea sare că vrea același lucru

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți seara, la Strasbourg, că exclude ideea ca în primăvară să aibă loc două referendumuri, așa cum a anunțat șeful PSD, Liviu Dragnea.

Share

Roxana Petre 0 comentarii

Actualizat: 24.01.2017 - 21:52

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți seara, la Strasbourg, că exclude ideea ca în primăvară să aibă loc două referendumuri, așa cum a anunțat șeful PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat de jurnaliști dacă în această primăvară vor avea loc trei referendumuri, unul la propunerea sa, care va viza Legea grațierii, și alte două la propunerea social-democraților, șeful statului a răspuns:

„Anunță președintele referendum și toată lumea sare că vor și ei referendum”, subliniind că exclude să fie trei referendumuri în primăvară.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat luni seară că partidul său vrea să organizeze, două referendumuri - unul dintre ele pe tema definiției legale a familiei - cea dintr-un bărbat şi o femeie, iar celălalt despre eliminarea imunităţii pentru demnitari, inclusiv pentru preşedintele României.

Liderul PSD, care este și președinte al Camerei Deputaților, a făcut aceste declarații într-o emisiune a postului de televiziune RTV, imediat după ce președintele Klaus Iohannis anunțase, la Palatul Cotroceni, că vrea un referendum pe tema grațierii și a amnistiei.

„Noi avem în minte alte două referendumuri pe care le vom declanşa. Este un referendum pe care ne-am angajat să-l declanşăm cu tema «familia». S-au strâns peste 3 milioane de semnături şi este o temă de interes major, care ţine de substanţa societăţii noastre. Iar a doua temă, eu am spus-o de un an şi jumătate în spaţiul public şi o spun în continuare, chiar dacă unii colegi de-ai mei s-au supărat la vremea respectivă, un referendum privind regimul imunităţilor din România. Eu am spus-o mereu şi susţin în continuare: nu sunt de acord cu imunitatea parlamentară, dar nici cu cea a preşedintelui", a subliniat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că în referendumul pe care PSD doreşte să îl organizeze este vorba despre „imunităţile tuturor". „Noi vorbim de un articol fundamental din Constituţie: nimeni nu e mai presus de lege. Dacă nimeni nu e mai presus de lege, imunităţile trebuie să dispară pentru toţi", a susținut Liviu Dragnea.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, efectuează, marţi şi miercuri, o vizită oficială la Strasbourg, unde va participa la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la invitația președintelui acestui for, Pedro Agramunt, și va avea întrevederi cu secretarul general al CoE, Thorbjorn Jagland, precum și cu alți oficiali, informează presidency.ro.

Marți, Iohannis va participa, alături de președintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, a cărui țară deține în prezent Președinția-în-Exercițiu a Consiliului Europei, precum și de secretarul general al organizației, la ceremonia de marcare a Zilei internaționale de comemorare a memoriei victimelor Holocaustului, unde va susține o alocuțiune, și la inaugurarea Expo Holocaust, expoziție realizată de România. Președintele Iohannis va participa și la un dejun de lucru oferit de președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, cu ocazia primei sesiuni plenare a Consiliului Europei din anul 2017.

Mesajul principal al președintelui Iohannis va reitera angajamentul și sprijinul ferm al României față de valorile și standardele Consiliului Europei, cu precădere cele privind democrația și statul de drept. Iohannis va sublinia și importanța rolului jucat de Consiliul Europei și instituțiile sale în edificarea în România a unui stat de drept viabil, bazat pe principii democratice și respectarea drepturilor omului, respectiv va discuta inițierea de noi proiecte de cooperare cu organizația de la Strasbourg în vederea promovării și sprijinirii valorilor și standardelor Consiliului Europei pe continent.

Tot marți, președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu angajații români care lucrează în structurile Consiliului Europei și cu reprezentanți ai comunității românești din Alsacia.

Miercuri, șeful statului va avea convorbiri cu președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, va susține un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și va participa la un dejun de lucru oferit de Pedro Agramunt. Administrația Prezidențială menționează că APCE a instituit o practică de a găzdui, în contextul celor patru sesiuni anuale ale sale, înalți oficiali din statele membre sau alte structuri internaționale care interacționează cu Consiliul Europei, scopul acestora fiind de a desfășura un dialog deschis și constructiv pe subiecte de actualitate și privind evoluții actuale din politica externă sau internă, care au relevanță asupra stadiului democrației, statului de drept și drepturilor omului în Europa.

După discursul susținut la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, delegațiile parlamentare la APCE vor avea posibilitatea să se adreseze președintelui Iohannis într-o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Vizita de la Strasbourg este prima deplasare externă a președintelui Iohannis din acest an.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...