13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportIliescu se declara scarbit!

Iliescu se declara scarbit!

Ion Iliescu si-a lansat sambata o culegere de discursuri (600 de pagini la pret de 300 de mii de lei), ocazie pentru el sa-si mai arate coltii la noua conducere a PSD, conducere care “il dezgusta” si careia i-a declarat razboi pe fata. La lansarea cartii, la Teatrul de Opereta, s-au prezentat peste 100 de pesedisti, care au stat doua ore la coada sa obtina autograful scriitorului, in frunte cu Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea plus sotia si fiul, Serban Mihailescu, Sorin Oprescu, primarii Vanghelie si Ontanu, Adrian Paunescu, Alexandru Mironov, Razvan Theodorescu si, evident, Ioan Talpes si Corina Cretu. “Prostanacul” Geoana era plecat la Paris, la turneul de tenis de la Roland Gaross, iar Adrian Nastase n-a venit pentru ca, dupa cum a declarat el ieri, “n-a fost invitat”.
Dupa ce a consumat pasta din doua pixuri scriind dedicatii, Iliescu si-a revarsat din nou ura acumulata dupa Congresul care l-a inveninat. Precizand inca o data ca regreta amarnic intoarcerea in PSD, Iliescu a spus ca odata intors “a intalnit tratament necolegial, incorect si necinstit” si ca “l-au dezgustat” cele intamplate la Congres. “Cei care au apelat la manevrele incorecte de la Congres nu mai reprezinta pentru mine nici macar parteneri de dialog politic”, a spus Iliescu, anuntand ca nu mai are ce sa discute cu Mircea Geoana si ca “nu mai are nici un fel de contact” cu noii lideri ai PSD. Iliescu a subliniat ca nu vrea “sa se creada ca” el este un Gica Contra in interiorul partidului si nu vrea sa fie “un obstacol”, asa ca isi va da astazi demisia din functia de lider al grupului PSD de la Senat. Din partid insa nu pleaca, desi “se gandeste” la acest lucru, dar nu mai vrea sa se implice in nici un fel in activitatea PSD, lasandu-i pe Geoana si pe ceilalti sa se spele pe cap cu posibilele esecuri. Iliescu a spus ca “motivul pentru care nu a plecat inca din PSD si mai sta sa se gandeasca” sunt oamenii din echipa sa, “care sunt sarea si piperul”. Intrebat daca are de gand sa construiasca un alt partid, Iliescu a negat, spunand ca “nu il preocupa acum problema unui nou partid”, dar a precizat din nou ca va iesi din politica doar cu picioarele inainte – “un om politic nu poate parasi viata politica decat cand paraseste viata fizica”. Evident ca in aceste conditii, pesedistii prezenti alaturi de Iliescu au fost intrebati daca, la o adica, ar putea pleca din partid alaturi de acesta. Cel mai surprinzator a fost raspunsul secretarului general al PSD, Miron Mitrea, care a declarat ca “a venit sa fie alaturi de Ion Iliescu”. Ioan Talpes a spus ca asteapta ca Iliescu sa decida incotro o ia, pentru a-l urma, iar Corina Cretu a tinut sa faca o diferenta neta intre calitatea ei de fost colaborator al presedintelui si actualul statut de vicepresedinte al PSD, pe care il respecta si nu vrea sa-l paraseasca.
Un sustinator de nadejde al cauzei iliesciene s-a aratat insa primarul Vanghelie, care a spus ca “el este un om activ si se misca, sa vada ce e mai bine pentru cetatenii sectorului 5 si atunci ia o decizie”.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă