Se presupune ca, pe fundalul crizei bulgare, Olli Rehn, comisarul pentru Extindere, l-ar fi sfatuit pe Tariceanu sa renunte la anticipate, intrucat ar putea amana integrarea. Calin Popescu Tariceanu este tema unui articol publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung in paginile de politica externa.
Aspirantii la primirea in Uniunea Europeana au parte de un plus de atentie din partea mass-media occidentale. Ca asa stau lucrurile o demonstra enuntul explicit formulat recent intr-unul din ziarele germane referitor la Bulgaria: cine s-ar fi interesat de incurcaturile politice de la Sofia daca tara de la sud de Dunare nu ar trebui sa intre in Uniunea Europeana in 2007? Nu cu mult altfel stau lucrurile si in cazul Romaniei, care, din nefericire, prin catastrofele naturale abatute asupra ei in aceasta vara, a fost aproape zilnic prezenta in mass-media si care azi, prin persoana premierului Calin Popescu Tariceanu, devine si tema unui articol publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung in paginile de politica externa.
Karl-Peter Schwarz, autorul articolului, porneste de la premisa ca depunerea juramantului de catre cei cinci noi ministri in fata presedintelui tarii Traian Basescu nu a fost de natura sa sporeasca buna dispozitie a premierului Tariceanu.
Urmeaza expunerea motivelor: presedintele Basescu a amenintat cabinetul ca ragazul acordat acestuia pentru a-si demonstra competentele ar fi expirat, ca membri lui nu ar mai putea spera in bunavointa sa. Premierul si Guvernul ar fi facut prea putin pentru traducerea in fapte a promisiunilor electorale si pentru aplicarea reformelor preconizate.
Inseamna oare pentru premierul Tariceanu recenta remaniere guvernamentala o sansa de a-si salva mandatul? Raspunsul este unul pozitiv, dar umbrit de eventualitatea unui nou atac al presedintelui, cel tarziu in noiembrie, cand raportul Comisiei Europene privind Romania ar dezvalui ca intre retorica reformelor si acoperirea lor de catre realitate clivajul persista.
Karl-Peter Schwarz rezuma ecuatia astfel: cu cat sporeste probabilitatea ca data aderarii Romaniei prevazuta in 2007 sa fie amanata cu un an, cu atat devine mai putin probabila mentinerea indelungata a lui Tariceanu. Mai exista si alte elemente care confirma plauzibilitatea ecuatiei: premierul nu mai beneficiaza de mult de increderea presedintelui Basescu. La aceasta pierdere a credibilitatii a contribuit ireparabil anuntata decizie a premierului, ulterior retractata, de a demisiona pentru a putea facilita alegerile anticipate in toamna. Un virtual inlocuitor al lui Tariceanu pare a fi fost deja aflat in persoana lui Theodor Stolojan, fost lider PNL, pe care presedintele Basescu si l-a luat drept consilier. Decat ca istoria nu se repeta – scrie Karl-Peter Schwarz – si, in plus, ea si-a schimbat actorii. Spre deosebire de Constantinescu, care a fost sovaielnic, Basescu este un “iacobin al revolutiei portocalii” care nu se teme deloc sa ia decizii. Tariceanu este insa un adept al multiplelor compromisuri care sa-i permita sa se mentina la suprafata si sa conserve echilibrul in interiorul coalitiei, nedorind sa-si faca dusmani in randul vechilor si noilor magnati, intre care si Dinu Patriciu, care finanteaza Partidul Liberal si care este banuit de coruptie. Karl-Peter Schwarz crede ca Tariceanu ar fi “predispus la compromisuri” sau altfel spus… vulnerabil la ele.
