Cel mai înfocat apărător al lui Dan Șova pare să fie, în ultima perioadă, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta nu doar că a avut grijă să interpreteze în mod convenabil votul din 25 martie, dar a ajuns să compare DNA cu Securitatea și să susțină că arestările preventive nu ar trebui permise de Parlament pentru a preîntâmpina eventuale abuzuri de drept ale instanțelor.
Încă de când cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a social-democratului Dan Șova a ajuns la Senat, Călin Popescu Tăriceanu era convins că solicitarea trebuie respinsă și că Parlamentul ar trebui să-și asume un rol de filtru în tot acest „aflux“ de anchete și solicitări de arestare preventivă. Mai mult, din postura de șef al Camerei Superioare, cu ajutorul susținut al senatorilor PSD, Tăriceanu a făcut totul pentru a temporiza procedura, inclusiv cu încălcarea Legii privind Statutul deputaților și senatorilor. Totul reiese din stenogramele ședințelor de Birou Permanent al Senatului.
Pentru binele justiției…
În ședința conducerii Senatului din 16 martie, Tăriceanu a ținut o lungă pledoarie împotriva solicitărilor DNA și chiar a instituției în sine. Arătând că practica arestării preventive nu mai este „excepția de la regulă“, ci a devenit „măsura comună“, liderul PLR a identificat și motivele pentru care se întâmplă acest lucru.
„Primul motiv este că măsura arestării preventive aduce de la sine o presiune psihologică asupra celui care este arestat şi care, în acest fel, este probabil susceptibil să facă declaraţii pe care altfel nu le-ar face sau să facă declaraţii despre alţii“, a susținut Tăriceanu. De remarcat similitudinea dintre discursul acestuia și cel al fostului președinte Traian Băsescu despre trimiterea „la beci“ a celor anchetați. „În al doilea rând, de cele mai multe ori, în ultima perioadă, s-a văzut că, odată ce un inculpat a fost arestat preventiv, instanţa de fond l-a condamnat cel puţin cu suspendare pentru ca să nu se poată considera că instanţa care i-a dat acceptul de arestare preventivă este vinovată, făcându-se, eu ştiu, un abuz de drept“, a susținut, în continuare, Tăriceanu. Cu alte cuvinte, aleșii ar face mai bine să blocheze din fașă cererile DNA de arestare preventivă pentru ca magistrații să fie feriți de pericolul comiterii de greșeli.
Statutul aleșilor, ignorat
Faptul că Dan Șova a beneficiat de tratament diferit, încă de la început, reiese clar tot din stenogramă.
Dacă în cazurile Vosganian și Ariton, senatorii-juriști au avut doar trei zile pentru studierea dosarului și redactarea raportului, în cazul Șova puterea a încercat să împingă termenul la două săptămâni. După cum rezultă din stenograma din 16 martie, senatorul PSD Ioan Chelaru a susținut că dosarul colegului de partid cuprinde șase volume, drept pentru care ar fi „suficiente“ două săptămâni pentru întocmirea unui raport. La insistențele opoziției ca solicitarea DNA să fie tranșată în cel mai scurt timp, Chelaru a propus, în asentimentul lui Tăriceanu, o fentare a Statutului deputaților și senatorilor: să fie cele trei zile, dar ele să se numere după o săptămână, timp în care Comisia să studieze dosarul.
Apoi, când s-a pus problema momentului dezbaterii în plen, puterea a încercat să împingă și mai încolo termenul. Deși același Statut prevede un termen de cinci zile, senatorul PSD Ilie Sârbu a încercat un artificiu: să se țină cont de Regulamentul Senatului, nu de Statut, deoarece Regulamentul prevede 15 zile în loc de cinci. În cele din urmă, conducerea Camerei Superioare, în care PSD și aliații dețin majoritatea, a optat pentru „o cale de mijloc“ (cum a numit-o senatorul Chelaru), iar votul în plen pe cazul Șova s-a dat pe 25 martie. Adică, la nouă zile de la prezentarea cererii DNA în ședința Biroului Permanent.
Tot ca parte a tehnicii de tergiversare, secretarul Comisiei juridice, senatorul PSD Doina Fedorovici, a refuzat să semneze raportul, pe motiv că nu ar fi cuprins, „în detaliu“, poziția avută de Șova în fața Comisiei juridice. Acest fapt a dus la o amânare cu două zile a votului în plen, vot încununat, cum se știe, cu o interpretare neconstituțională, astfel încât prietenul premierului să fie ferit de cătușe.
