17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024

Culise

Nasul mare Basescu petrece in familie

In comuna galateana Piscu este mare agitatie. Presedintele Basescu si sotia sa, Maria, vor boteza astazi o fetita. La ceremonial vor participa si cele doua fiice, Ioana si Elena. Catalina Mihaela Dumitrache s-a nascut in 4 noiembrie 2005, cand seful statului a implinit 54 de ani. Basescu si-a indeplinit promisiunea din luna iulie a anului trecut, cand, in timpul vizitei comunei Piscu, grav afectata de inundatii, i-a spus Nicoletei Dumitrache, insarcinata in luna a cincea, ca ii va boteza copilul daca va fi baiat. Presedintele a hotarat sa-i fie parinte spiritual fetitei care s-a nascut exact de ziua sa. Parintii au pregatit cu grija meniul, renuntand la clasicele sarmale, fiind pregatite chiftele cu susan, la felul doi file de merluciu cu cartofi nature si sos remulade, friptura de porc cu legume asortate, ciuperci si muraturi. Localnicii s-au apucat deja sa deretice curtea bisericii, iar jandarmii si cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta s-au grabit sa securizeze zona, verificand zelos obiectivele ce urmeaza a fi vizitate de presedinte: biserica, localul si locuinta parintilor micutei.
Dupa slujba religioasa, familia presedintelui va merge la casa sotilor Dumitrache pentru a o scalda pe fetita, asa cum cere traditia, ca mai apoi toti invitatii sa petreaca la restaurantul din Piscu al fostului halterofil Nicu Vlad.

Premierul fara fes implineste astazi 54 de ani

Premierul Tariceanu implineste astazi 54 de ani. El a ciocnit ieri o cupa de sampanie cu ziaristii acreditati la Palatul Victoria, care i-au daruit o masinuta de jucarie de care a fost foarte incantat. Initial, ziaristii au vrut sa-i cumpere un fes negru gen “ciorap”, pentru ca Tariceanu sa faca echipa mai buna cu presedintele Basescu, dar pana la urma s-au razgandit pentru a nu-l supara pe premier chiar de ziua lui. Vocile celor care au sustinut ca premierului nu i-ar sta bine cu “ciorapul” negru au fost mai puternice decat ale celor pro fes.
Tot o masinuta “de lux”, dar sub forma unui tort de ciocolata cu martipan i-a fost oferita premierului de catre angajatii cabinetului sau. Tariceanu a fost surprins sa constate ca tortul urias avea “si pilotul inauntru”, iar pilotul nu era altul decat el (o papusa cu chipul premierului).

Al saptelea primar buzoian a trecut de la PSD la PNL

Alexandru Corcodel, primarul orasului buzoian Nehoiu, a sarit din barca social-democrata in cea liberala. El s-a inscris joi seara in PNL, dupa ce in luna noiembrie a anului trecut demisionase din PSD. Inscrierea in Partidul Liberal a fost acompaniata de acuze la adresa conducerii social-democrate locale, fiind invocat “comportamentul nedemn” al liderului PSD Buzau Ion Vasile. “M-am retras din organizatia PSD Nehoiu considerand ca nu ma mai regasesc ca membru al partidului. Liderii care conduc PSD nu au avut un comportament demn, cu mine cel putin”, a declarat Corcodel. Replica personajului vizat de primarul din Nehoiu nu s-a lasat asteptata. “Pentru mine domnul Corcodel nu mai exista. Este la al patrulea partid, cred. Traseist politic. Deci nu ma intereseaza. Cand o sa citeasca doua vagoane de carti ca mine, atunci o sa poata purta un dialog cu mine”, a spus Ion Vasile. De la alegerile din 2004 si pana in prezent sapte primari din judetul Buzau au trecut de la PSD la PNL.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

VIDEO. Tensiuni la Paris. Confruntare tensionată între susținătorii Israelului și cei ai Gaza

Tensiunile la cote maxime în fața prestigioasei universități Sciences Po din Paris din cauza războiului din Gaza, în timp ce manifestanți pro-israelieni au venit...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă