Sacrificarea ritualica a Monei Musca a adus cu sine si reiterarea clasicului exemplu comportamental al politicienilor ce-si stiu constiinta incarcata cu o serie intreaga de pacate, dar care persista in afisarea unor cvasigeneroase convingeri etice. Atmosfera mi-a amintit cumva de Ceausescu si de demersurile sale din 1968, cand era hotarat sa se prezinte lumii ca principal factor responsabil pentru destalinizarea tarii. Lucretiu Patrascanu, a carui condamnare la moarte in 1954 o aprobase fara rezerve, a fost ulterior reabilitat, dar propozitul lui Ceausescu de a triumfa asupra adversarilor sai se realizase intocmai.
Pentru grupul de interese din jurul lui Calin Popescu Tariceanu, Mona Musca a reprezentat o imensa si permanenta provocare. Momentul de slabiciune din 1977 si memoria sa evaziv-deficitara au constituit, potrivit vocabularului liberal (re)interpretat de Tariceanu, adevarate infractiuni capitale, impardonabile. Faptul ca Dinu Patriciu binevoise sa sponsorizeze PSD in 2004 nu a contat catusi de putin in ochii militantilor liberali prahoveni, astfel de bagatele fiind preferabil date uitarii intru lauda Domnului pentru a fi fost binecuvantati cu un astfel de filantrop in calitate de lider local.
Unii seniori ai partidului – prea bine cunoscuti lui Tariceanu, de altfel – au cochetat si ei intens cu Securitatea, deservind-o vreme mult mai indelungata decat Mona Musca, dar pentru acestia panteonul liberal a fost pastrat generos de deschis. Oricum, Tariceanu pare perfect multumit sa poata conlucra cu pleiada convertitilor anului 2000 provenind din randurile ApR, dintre care multi cu antecedente relativ similare in ceea ce priveste serviciile secrete predecembriste. Cand ApR s-a desprins din PSD, Tariceanu insusi nu s-a sfiit sa faca un numar de aluzii despre eventualitatea formarii unei coalitii cu respectiva formatiune, fara a parea deranjat in vreun fel de faptul ca o mare parte a seniorilor acesteia fusesera implicati pana la gat in fel de fel de activitati comuniste cat se poate de ticaloase. Poate ca foarte curand se va gasi un locsor chiar si pentru Vadim – fireste, daca o pactizare cu acesta serveste transformarii Cotroceniului in cavou personal pentru Basescu, respectiv imobilizarii acestuia in ceea ce priveste viitoare demersuri.
Dupa excluderea ei din partid, Mona Musca a declarat lapidar ca va ramane liberala pe vecie – alt exemplu de moralism iritant pe care ni-l serveste domnia sa, atat timp cat intortocheatele cai ale politicii romanesti abunda in migranti aflati in cautare de noi refugii partinice, platforme ideale pentru a profita major de pe urma celei mai lucrative profesii din Romania moderna. Tariceanu va deveni, neindoielnic, eroul national al tuturor fripturistilor, indiferent de apartenenta lor de partid, iar Mona Musca va continua sa ramana proscrisa pentru ca a indraznit sa ceara limpezirea apelor politicii. Adrian Paunescu ar trebui sa fie de-a dreptul tentat sa-i dedice izgonitei o poezioara. In prezent, talentele sale par de departe cele mai indicate pentru imortalizarea jalnicei politici de moment – socanta chiar si privita prin filtrul cinicelor standarde stabilite in Romania din 1989 incoace.
