9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSport"Niste bezmetici, niste frustrati!"

“Niste bezmetici, niste frustrati!”

Ion Iliescu a facut, miercuri seara, in cadrul Conferintei PSD Bucuresti, o criza de nervi din cauza ca Doru Maries, liderul unei asociatii de revolutionari, a venit la sedinta pesedistilor pentru a-i cere lui Mircea Geoana sa-l suspende pe fostul presedinte din partid, deoarece este invinuit in dosarul mineriadelor. Dupa ce Geoana a primit memoriul revolutionarilor, Ion Iliescu a luat cuvantul in fata organizatiei, incercand sa vorbeasca despre temele sale favorite – globalizarea si polarizarea sociala -, insa a cedat nervos, dezlantuindu-se, cu decibelii la maximum, impotriva procurorului Dan Voinea, impotriva golanilor din Piata Universitatii, a revolutionarilor si a promotorilor legii lustratiei, a presei de dreapta si a societatii civile la un loc si, evident, impotriva condamnarii comunismului.
“Acestea sunt acte provocatoare, acest… acest afis al unui presedinte al unei asociatii de revolutionari care vine el acuma si…”, s-a balbait din cauza nervilor Iliescu, punand in pericol cu agitatia sa tribuna si paharul cu apa de langa el: “Sunt niste oameni frustrati, care n-au facut nimic inainte de '89, care n-au avut curajul sa faca nimic la Revolutie si vin ei acuma cu aceasta chestiune, cu lustratia… Condamnarea comunismului… Aceste chestiuni nu se pot limita la abordari simpliste. Nu poti sa condamni asa o perioada intreaga in care s-au format niste generatii de oameni!”, a strigat Iliescu, agitandu-si pumnul ca la sedintele de partid din tineretea sa comunista. Referindu-se la revolutionarii care il contesta tocmai pe el, cel care a fost simbolul Revolutiei, Iliescu i-a calificat drept “bezmetici”. “Niste bezmetici care s-au dedat la acte de violenta, chiar si acest om care vine acum aici si cere sa fie luate masuri impotriva mea (Doru Maries – n.n.)! Au incendiat guvernul! Piata Universitatii a fost un act ilegal, un moment de ura si incrancenare si intoleranta al societatii romanesti! In Piata Universitatii au fost oameni de proasta conditie, care au savarsit acte de violenta impotriva organelor de ordine!”. Incercand sa justifice chemarea minerilor pentru a elibera Piata Universitatii, Iliescu a spus ca el “era obligat sa se adreseze oamenilor”. “E o tampenie! N-au venit numai minerii! Eu habar n-aveam de venirea lor!”, a afirmat fostul presedinte, care a acuzat dreapta politica, presa de dreapta si guvernul de dreapta de “diversiuni menite sa-i discretizeze pe cei care au construit democratia in aceasta tara”.
Iliescu l-a atacat si pe procurorul Dan Voinea, care instrumenteaza dosarul mineriadelor: “Dan Voinea, acest procuror care a fost in completul de judecata care l-a condamnat pe Ceausescu, este si el sub presiunile acelor indivizi, acestor frustrati!”.
“N-am ce sa dau socoteala nimanui!”, a strigat Iliescu, in aplauzele frenetice ale pesedistilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă