15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăImediat după ce Republica Moldova a devenit candidat la UE, Maia Sandu...

Imediat după ce Republica Moldova a devenit candidat la UE, Maia Sandu l-a sunat pe Klaus Iohannis

Imediat după ce Republica Moldova a primit statutul de candidat la UE, Maia Sandu l-a sunat pe Klaus Iohannis.

Președinta Maia Sandu a făcut această precizare într-un interviu acordat postului Euronews România. Ea a fost întrebată dacă a discutat cu președintele României, după ce Republica Moldova a devenit stat candidat. „Bineînțeles. L-am sunat imediat și i-am mulțumit frumos pentru tot spijinul pe care ni l-a acordat. Le mulțumesc cetățenilor României și autorităților, pentru că în acest proces, extrem de important pentru noi, am avut toată susținerea”, a răspuns președinta Maia Sandu.

Uniunea Europeană a decis, la 23 iunie 2022, să acorde Ucrainei și Republicii Moldova statutul de candidat oficial la aderarea în UE. Anunțul în acest sens l-a făcut președintele Consiliului European, Charles Michel. “Viitorul nostru este împreună”, a subliniat Charles Michel despre relațiile cu Ucraina și cu Republica Moldova.

Inclusiv pentru România, avansarea negocierilor dintre UE și Republica Moldova este un element extrem de important. Intrarea Republicii Moldova în UE va permite strângerea și mai mult a relațiilor dintre România și Republica Moldova.

Și Georgia este candidat la UE dar n-a primit statut oficial

Cea de-a treia țară care spera să primească statutul de candidat oficial este Georgia. Dar în cazul Georgiei, Consiliul European a amânat luarea unei decizii. Motivul ar putea fi legat de suspiciunile conform cărora Rusia ar folosi bănci din Georgia pentru a evita sancțiunile economice occidentale.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă